Rețele de socializare

Moldova

Contrabandă cu drona, la frontiera de est

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit 7.000 de ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni, care au fost trecute peste frontieră cu o dronă.

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de  responsabilitate, au observat pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, un autoturism înmatriculat în România, ce se deplasa spre frontieră şi din care ulterior a coborât un bărbat. Deoarece li s-a părut suspectă prezenţa persoanei în zonă, poliţiştii de frontieră au procedat la monitorizarea acesteia.

Câteva minute mai târziu poliţiştii de frontieră au auzit un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone) şi au observat cu aparatura de vedere pe timp de noapte cum acesta a traversat frontiera din Republica Moldova în România.

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au observat cum a fost lansat un colet de mici dimensiuni în apropierea frontierei de stat, care ulterior a fost preluat de către bărbatul care aştepta in zonă.


Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestuia efectuând somațiile prin voce și deoarece acesta nu s-a supus, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acţiunii persoana în cauză a fost retinută, iar la cercetări s-a stabilit că este cetăţeanul român Ionuţ B., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi. De asemenea, în coletul de mici dimensiuni au fost descoperite 7.000 ţigarete (350 de pachete) de provenienţă Republica Moldova, în valoare  de 3.500 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a fost contactat de un cetăţean din Republica Moldova, care i-a propus, ca în schimbul sumei de 200 de lei, să preia ţigările din extravilanul localităţii Podu Jijiei şi ulterior să le transporte în municipiul Iaşi. Cu aceeaşi ocazie, cetăţeanul moldovean i-a înmânat lui Ionuţ B. un telefon mobil, pentru a putea comunica  mai usor şi s-au deplasat în localitatea Podu Jijiei pentru a vedea locaţia unde drona urma să lanseze coletul cu ţigări.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.

Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.

Publicat

Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.

Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.

În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.


Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.

Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.


Citește mai departe

Moldova

Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.

O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.

Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.

Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.

Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.


Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.

În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii