Rețele de socializare

Moldova

Un autoturism, doi prieteni, trei infracțiuni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi care conduceau mijloace de transport, deşi nu deţineau permise valabile, unul dintre ei prezentând la control un document fals.

Publicat

În data de 05 iunie a.c., în jurul orei 05.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul moldovean Ion C., în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism marca Fiat, înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră, la solicitarea colegilor noştri, tânărul nu a putut prezenta un permis de conducere valabil, declarând că nu îl are asupra sa pentru că-l uitase la domiciliu, fapt pentru care au fost efectuate verificări specifice, ocazie cu care s-a constatat că persoana în cauză nu a obţinut dreptul de a conduce. Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit că inspecţia tehnică este expirată.

În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că urmase cursurile unei şcoli de şoferi din R.Moldova, dar nu a susţinut examenul pentru obţinerea permisului de conducere.


Două ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a prelua autoturismul marca Fiat, înmatriculat în Polonia, cetăţeanul ucrainean Andrii K., în vârstă de 32 de ani, care a prezentat la control, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor ucrainene, valabil pentru categoriile B și C.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că documentul este fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat permisul de la o persoană, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 400 de euro, deoarece îi fusese furat permisul de conducere obţinut legal.


În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în cazul lui Ion C., respectiv fals şi uz de fals, în cazul lui Andrii K.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.

Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.

Publicat

Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.

Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.

Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.


Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.

Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.

Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.

Publicat

Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.

Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.


În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.


Citește mai departe

Moldova

Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.

Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.

După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.


Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.

Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii