Rețele de socializare

Moldova

Finalitate în dosarul „heroina – 200 kg”: au fost epuizate toate căile naţionale de atac

Curtea Supremă de Justiţie a respins, ca fiind inadmisibile, recursurile declarate de către inculpaţii Savca Corneliu, Moiseev Dumitru, Karalar Murat Hamza şi Cernit Murat şi apărătorii acestora, decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2017, devenind astfel irevocabilă.

Publicat

Amintim că, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28.11.2017, inculpaţii au fost condamnaţi după cu urmează:
 Savca Corneliu  – 14 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 10 ani;
 Moiseev Dumitru – 3 ani închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele MAI pe un termen de 5 ani;
 Karalar Murat – 13 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani;
 Cerkez Akbulut – 8 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani.

De asemenea, s-a dispus nimicirea corpurilor delicte  – 20 de saci cu 199550 grame de heroină.

Amintim că, pe 20 martie 2008, în centrul Chişinăului, doi inspectori ai poliţiei rutiere au depistat un automobil încărcat cu saci de fasole, în care erau deghizate brichete de heroină în cantitate de 199550 grame (200 kg).


La volanul maşinii era cetăţeanul turc Karalar Murat, iar drogurile, evaluate la aproximativ 10 mln de lei, urmau să ajungă într-un depozit din or.Vatra, în scopul ambalării şi exportării lor ulterioare.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, fiind reţinuţi doi cetăţeni turci, care ar fi reprezentat o grupare criminală, dar şi patru poliţişti, acuzaţi de procurori că ar fi protejat „afacerea”.

Cei şase au fost acuzaţi de procurori de neglijenţă în serviciu, abuz şi exces de putere, fals în acte publice, transportare în scop de desfacere a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari, precum şi de favorizare a infracţiunii.

PROCURATURA.MD


Moldova

După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.

Cei doi indivizi care în luna martie currant ar fi dat buzna într-o gospodărie din Durlești, l-ar fi bătut pe proprietar și l-ar fi deposedat de o parte din pensie, au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

Publicat

În baza probelor prezentate de procurorul de caz, instanța a stabilit pedeapsa cu închisoarea pentru ambii inculpați – unul din ei a fost condamnat la 9 ani de detenție, iar celălalt la 8 ani și 6 luni de închisoare, ambii urmând să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.

Totul s-a întâmplat în seara de 11 martie, când bărbații au pătruns ilegal în locuința unui pensionar și l-au agresat cu cruzime. Potrivit procurorilor, atacatorii l-au lovit pe bătrân în zona feței, apoi l-au amenințat cu moartea, punându-i un cuțit la gât. Totul pentru doar 900 de lei – bani pe care i-au găsit ascunși sub o față de masă, care erau o parte din pensia victimei. Cei doi au fugit imediat după comiterea faptei, însă au fost prinși de oamenii legii și trimiși în fața instanței.

Cei doi au pledat nevinovați pe parcursul procesului și, potrivit legii, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.


Citește mai departe

Moldova

Curier de droguri, prins în flagrant: Un tânăr este suspectat că ar fi plasat marijuana în ascunzișuri.

Un tânăr de 23 de ani din raionul Fălești a ajuns în vizorul poliției, fiind reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri. Tânărul este cercetat penal pentru punerea în circulație a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională care se ocupa cu vânzarea drogurilor prin intermediul magazinelor online. Drogurile, de tip marijuana, erau livrate în cantități mari, iar tânărul ar fi avut rolul de curier – le porționa și le ascundea în diferite locuri din Bălți, de unde erau preluate ulterior de consumatori.

Ofițerii de investigație au reușit să scoată din circuit o cantitate semnificativă de droguri, care pe piața neagră ar fi valorat peste 50.000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Polițiștii desfășoară în continuare acțiuni speciale de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica și alte persoane implicate în activitatea ilegală.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea infracțională, dată peste cap: O grupare s-ar fi specializat pe vânzarea documentelor false.

Ar fi vândut ilegal cărți de identitate și permise de conducere false, iar acum vor fi nevoiți să răspundă în fața legii. Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii și este suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional specializat care punea la dispoziție acte false. Documentele se ofereau contra unor sume ce variau de la 150 până la 350 de euro.

Publicat

Una dintre ultimele tranzacții a fost surprinsă chiar în municipiul Bălți, unde un membru al rețelei a vândut unui cumpărător un permis de conducere moldovenesc cu semne evidente de falsificare, pentru suma de 350 de euro. Operațiunea a fost monitorizată de SPIA, iar bănuitul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea
Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Investigațiile au continuat, iar în urma perchezițiilor efectuate în Bălți și Chișinău, au fost ridicate șapte cărți de identitate românești falsificate, dar și un permis de conducere moldovenesc contrafăcut.

Cei implicați și-au recunoscut parțial vina, iar ancheta este în plină desfășurare. Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte doar căile legale pentru obținerea documentelor de identitate și a permiselor auto. Investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii