Moldova
1.400 de dolari preţul unui permis de conducere fals
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care a prezentat la control un permis de conducere rusesc fals, pe care l-a procurat plătind suma de 1.400 de dolari.
În data de 22 mai a.c., în jurul orei 05.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării în ţară, cetăţeanul moldovean Vitali N., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Vito.
La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Federaţia Rusă.
Polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condițiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În legătură cu cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat documentul din Federaţia Rusă de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaște, plătind suma de 1.400 de dolari.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şiconducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Moldova
Tragedie de neimaginat în capitală: Un copil de 8 ani s-a împușcat din arma tatălui său
Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.
La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.
Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.
Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.
Ediție TV
Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români
A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.
Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.
Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.
Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.
Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”
Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.
Moldova
Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută
Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.
S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.
La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.
-
Moldova4 zile în urmă
ZDG oferă primele versiuni ale cauzei morții tinerei de 19 ani, găsită decedată într-o pădure, la 21 km de casa singurului suspect pe caz
-
Moldova2 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova6 zile în urmă
Poliția face apel către femei, în contextul fetei dispărute la Orhei! Dacă au avut vreun contact cu acest bărbat să apeleze imediat la 112
-
Moldova2 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova3 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldovao zi în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova7 zile în urmă
Șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței. Între timp, polițiști, vânători și voluntari extind căutările
-
Moldova7 zile în urmă
Șoferul în a cărui mașină a urcat tânăra dispărută de o săptămână, plasat în arest pentru 30 de zile! Așa și nu colaborează cu ancheta