Rețele de socializare

Moldova

A fost reţinut capul grupării, cercetate pentru afaceri imobiliare la Cahul

Ofiţerii Direcţiei teritoriale Sud a CNA l-au reţinut aseară pe liderul unui grup infracţional, cercetat penal pentru înstrăinarea ilegală a imobilelor din Cahul.

Publicat

Acesta este avocat şi este bănuit că, în complicitate cu alte persoane, ar fi pus în aplicare o schemă de deposedare de apartamente a unor locuitori din Cahul.  În perioada 2013-2015, membrii grupului ar fi falsificat mai multe acte oficiale şi hotărâri de judecată, în baza cărora au obținut ilegal dreptul de proprietate asupra unor imobile. În prezent,  persoana este reţinută pentru 72 de ore şi este cercetată pentru escrocherie şi fals în acte publice.

Amintim că, la începutul anului curent, CNA şi procurorii anticorupţie au deconspirat această schemă şi au reuşit să reţină patru persoane, inclusiv un registrator al Oficiului Teritorial Cadastral Cahul, dosarul în privinţa lor urmând să fie transmis, în curând, în judecată. Potrivit materialelor cauzei, grupul identifica proprietari de bună-credință, pe care îi deposedau de apartamente, în baza unor hotărâri de judecată inexistente și a unor acte de identitate false. Ulterior, casele erau înstrăinate, prin intermediul unor persoane interpuse.

Pentru faptele incriminate, în concurs de infracțiuni, legislația națională prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.


În prezent, se întreprind acțiuni în vederea identificării întregului grup de suspecți, dar și stabilirii altor persoane prejudiciate.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura anticorupţie.

CNA.MD


Moldova

Momente de panică în centrul Capitalei: un copil de 7 ani s-a rătăcit în PMAN

Un băiețel de 7 ani a provocat îngrijorare în Piața Marii Adunări Naționale, după ce trecătorii au observat că se află singur și pare rătăcit.

Publicat

Carabinierii au discutat cu copilul și au încercat să afle unde îi sunt părinții, însă acesta nu a putut oferi detalii clare.

Minorul a fost dus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru identificarea familiei, iar după verificări, autoritățile au reușit să ia legătura cu tatăl.

Copilul a fost predat acestuia în siguranță.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Străin depistat după aproape doi ani de ședere ilegală în Moldova

Un cetățean străin care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova încă din 2023 a fost identificat în Chișinău de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație.

Publicat

Acesta a fost escortat până la frontiera de stat, iar autoritățile i-au aplicat interdicție de intrare pentru doi ani.

IGM anunță că va continua acțiunile de depistare și îndepărtare a persoanelor aflate ilegal în țară.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tată, fiu, concubina și un apropiat de familie și-au transformat casa într-un „business” cu droguri pe Telegram

Patru persoane din Chișinău – tată, fiu, concubina acestuia și un prieten de familie – au fost arestate după ce poliția și procurorii PCCOCS au documentat timp de șapte luni o rețea care vindea droguri sintetice prin două magazine online pe Telegram.

Publicat

Grupul importa metadonă, mefedronă și amfetamină din Ucraina, le depozita în ascunzișuri din Capitală și le distribuia consumatorilor, iar banii erau retrași de pe carduri emise pe numele unor persoane din regiunea transnistreană.

La percheziții, mascații „Fulger” au ridicat droguri de peste un milion de lei, carduri bancare, telefoane și cartele SIM. Toți cei patru au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.


Ancheta continuă pentru identificarea altor complici.


Citește mai departe

topul săptămânii