Rețele de socializare

Moldova

Impact devastator în Hâncești: O persoană a decedat după ce un taximetrist beat a intrat într-un copac

Accident devastator la Hâncești. O persoană a decedat, iar alta a fost transportată de urgență la spital după ce taxiul cu care se deplasa a derapat din cauza asfaltului umed. Tragedia a avut loc în jurul orei 17:30 pe traseul dintre localitățile Stolniceni și Logănești.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești, Tatiana Solotcaia, șoferul, în vârstă de 26 de ani, la volanul unei Dacia Taxi, din cauza asfaltului umed a derapat, s-a răsturnat și s-a oprit într-un copac.

În automobil se aflau trei pasageri. În urma impactului, un pasager din spate a decedat, unul a fost transportat la spital, iar al treilea nu a avut de suferit.

Mai mult, oamenii legii spun că șoferul taxiului era în stare de ebrietate, iar în aerul expirat era 0,44 mg/l acool pur.

Anchetatorii cercetează cazul.


UNIMEDIA.INFO


Moldova

Depozitar de droguri prins la Grătiești: peste 11 kg de substanțe interzise, evaluate la 10 milioane de lei

Un cetățean străin de 29 de ani, care ar fi lucrat ca „depozitar” pentru un magazin online de droguri, a fost reținut de polițiștii de la Inspectoratul Botanica și procurorii din Chișinău, după ce a fost surprins în fâșia forestieră din Grătiești cu pachete de marijuana în rucsac.

Publicat

În timpul perchezițiilor efectuate la adresa unde suspectul locuia temporar, oamenii legii au descoperit un adevărat depozit clandestin: aproximativ 9,5 kg de mefedronă și 2 kg de marijuana hidroponică. Valoarea totală a drogurilor pe piața neagră este estimată la 10 milioane de lei.

Bărbatul urma să ascundă substanțele în diferite locații pentru ca acestea să fie ridicate ulterior de alți membri ai rețelei. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari.


Investigațiile continuă pentru identificarea întregii structuri criminale și a altor persoane implicate.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mașină burdușită cu țigări și alcool: Un moldovean de 58 de ani a pornit la drum cu bunuri de contrabandă.

Captură impresionantă în nordul țării: peste 22 de mii de țigarete și peste 140 de litri de alcool au fost depistate într-un vehicul oprit de vameși. Descoperirea a fost făcută în data de 27 noiembrie, în satul Petreni din raionul Drochia.

Publicat

Ofițerii Echipelor mobile au oprit pentru verificări un vehicul condus de un bărbat de 58 de ani. Controlul detaliat al mașinii și al remorcii tractate a scos la iveală o adevărată încărcătură de contrabandă: 22 460 de țigarete, cu și fără filtru, ambalate sub diferite mărci, unele având chiar codurile de bare radiate.

Pe lângă produsele din tutun, ofițerii vamali au mai găsit și 95 de recipiente în care se aflau peste 142 de litri de alcool, toate transportate fără acte de proveniență.

Întreaga marfă a fost ridicată, iar cazul este acum investigat pentru a stabili sursa bunurilor și traseul și unde urmau să ajungă. Conducătorul auto riscă sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.



Citește mai departe

Moldova

Escrocherie cu carduri bancare: doi tineri din Taraclia, reținuți după o anchetă de trei luni

Polițiștii din Taraclia și procurorii din Cahul au documentat timp de 3 luni activitatea unei grupări care ar fi obținut 22.000 de lei de la o victimă, prin manipularea și utilizarea frauduloasă a cardurilor bancare.

Publicat

În urma descinderilor la domiciliile suspecților, oamenii legii au găsit telefoane mobile, purtători de informație, carduri folosite pentru transferurile ilegale și înscrisuri ce confirmă activitatea infracțională.

Doi bărbați de 25 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore. Investigațiile sunt în desfășurare pentru stabilirea întregii scheme și identificarea altor persoane păgubite.


Conform legii, suspecții riscă între 1 și 5 ani de închisoare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii