Rețele de socializare

Moldova

Procuror și polițiști condamnați pentru trafic de influență

Procuratura Anticorupție anunță despre condamnarea de către Judecătoria Chișinău a cinci persoane, dintre care un procuror din Procuratura de circumscripție Chișinău, un polițist din Ialoveni, doi foști polițiști și un civil, acestora fiindu-le încriminată săvârșirea infracțiunii de la art.326 alin 2 și 3 Cod Penal (trafic de influență).

Publicat

Urmărirea penală a fost pornită în baza denunţului unui intermediar care avea rolul de transmitere a banilor de la client către procuror, ultimul susţinând că are influenţă asupra unor magistraţi de la Curtea Supremă de Justiţie și Curtea de Apel Bălți şi că îi poate convinge să aplice pedepse cu suspendarea executării în privinţa a doi foști poliţişti, condamnaţi la privaţiune de libertate pentru corupere pasivă și a unui cetățean din Bălți, condamnat pentru tâlhărie. Pentru a “convinge” judecătorii, procurorul a pretins în total suma de 20000 de euro, pe care i-a primit în tranșe.
Concomitent cu acțiunile procurorului, au fost documentate acțiunile ilegale ale poliţiştilor, care au asigurat transmiterea sumelor de bani către procuror prin intermediari. Astfel, la sfârșitul lui august 2017, toți cei implicați în schemă au fost reținuți de către procurorii anticorupţie şi ofițerii CNA și plasați în arest.
În urma examinării cauzelor instanța, a decis condamnarea procurorului la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 85000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 5 ani și privațiune de libertate pe un termen de 4 ani, cu suspendarea condiționată a acesteia pe o perioadă de probă de 5 ani.
În privința polițistului de la Ialoveni s-a stabilit o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de 4 ani, cu privarea de dreptul de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de probă de 5 ani.
Unul din cei doi ex-polițiști au fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani și 2 luni și amendă în mărime de 1000 u.c., cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 2 ani. Celălalt fost-polițist a primit 5 ani și 6 luni de închisoare, amendă de 3000 u.c și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 4 ani.
Civilul inculpat a fost condamnat la achitarea unei amenzi în mărime de 85000 lei.
De asemenea, judecătorul a dispus confiscarea de la procuror a sumei de 11500 euro și încasarea banilor sechestrați în scopul executării pedepsei în sumă de 5150 lei; de la denunțător – a sumei de 1000 de euro; de la ceilalți inculpați – 5000 de euro, precum și a cheltuielilor de judecată în mărime de 1000 de euro, bani utilizați pentru efectuarea măsurilor speciale de investigații.
Sentința este cu drept de atac în termen de 15 zile la Curtea de Apel, iar în privința procurorului aceasta va fi contestată.

Procuratura Anticorupție


Moldova

/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.

Un bărbat de 57 de ani a fost arestat, fiind suspectat că ar fi bătut până la moarte un bărbat de 64 de ani din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii din Ștefan Vodă și procurorii Procuraturii Căușeni, oficiul Anenii Noi.

Anchetatorii au stabilit că victima, un bărbat din satul Olănești, i-ar fi permis suspectului, care se cunoștea cu fiica sa, să locuiască împreună cu el. La sfârșitul anului 2025, după ce au consumat alcool, între cei doi ar fi izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

Chiar dacă a observat că bărbatul nu se mai poate deplasa, agresorul nu a solicitat ajutor medical și ar fi amenințat-o pe fiica victimei să nu spună nimănui despre cele întâmplate.


A doua zi, după ce starea bărbatului s-a agravat, a fost chemată ambulanța. Din păcate, victima a decedat în drum spre spital.

În cadrul acțiunilor procesual-penale, suspectul a participat și la reconstituirea faptei, oferind detalii despre circumstanțele producerii agresiunii.

De asemenea, s-a stabilit că acesta a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, fiind eliberat din detenție în anul 2023 din Penitenciarul nr. 3 Leova.


În urma investigațiilor desfășurate timp de aproximativ două luni, suspectul a fost reținut pe 9 martie pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, soldată cu decesul victimei, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.

O șoferiță a fost sancționată de polițiștii de patrulare după ce nu a acordat prioritate pietonilor la o trecere din capitală.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în dimineața de 12 martie, la intersecția străzii Studenților cu bulevardul Moscova din cectorul Rîșcani. Potrivit poliției, femeia, în vârstă de 47 de ani, aflată la volanul unui automobil, nu a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar strada.

În urma verificărilor, conducătoarea auto a fost identificată și sancționată contravențional. Aceasta a primit o amendă în valoare de 1.800 de lei și 5 puncte de penalizare.

Poliția reamintește că neacordarea priorității pietonilor este o abatere gravă în trafic. Dacă încălcarea este comisă repetat în decursul aceluiași an, sancțiunea poate ajunge până la 2.500 de lei, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de la 30 la 45 de zile.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut după ce ar fi furat motorină din camioane parcate pe marginea drumului, în mai multe localități din raionul Telenești. Potrivit anchetatorilor, acesta nu acționa singur, ci ar fi fost ajutat de o tânără de 18 ani.

Publicat

Cazurile au avut loc în luna februarie, în localitățile Mîndrești și Ratuș. Suspecții ar fi sustras motorină direct din rezervoarele camioanelor staționate pe acostamentul drumurilor.

Potrivit oamenilor legii, combustibilul era transportat cu un automobil închiriat, iar ulterior ar fi fost vândut. Prejudiciul provocat agenților economici este estimat la peste 17 mii de lei.

La 11 martie, polițiștii au descins la domiciliul suspectului, unde au efectuat percheziții. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.


Ancheta continuă, iar oamenii legii încearcă acum să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au mai fost implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii