Moldova
Recidivist reţinut de poliţiştii sectorului Botanica
Un individ în vârstă de 27 ani, originar din Chişinău a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului de Poliţie Botanica.
Acesta este bănuit de comiterea unui furt şi a unui jaf , ambele în sectorul Botanica al capitalei . Este de menţionat că individul a fost eliberat recent din puşcărie, unde şi-a ispăşit pedeapsa pentru infracţiuni similare.
Potrivit informaţiilor acumulate în cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, pe data de 9 aprilie , bănuitul ar fi sustras dintr-o farmacie amplasată pe str. Independenţei, bani şi 2 telefoane mobile, unul de model ,,Nokia’’ în valoare de 2000 lei şi un telefon de model ,,Samsung’’ în valoare de 2000 de lei , cauzând un prejudiciu total de 4150 lei. Alt caz a avut loc pe data de 15 aprilie când făptaşul ar fi fost implicat şi într-un caz de jaf comis pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei, acesta a sustras de la o doamnă în vârstă de 39 de ani o bicicletă în valoare de 5700 lei.
În cadrul audierilor bănuitul şi-ar fi recunoscut vinovăţia, fiind reţinut pe un termen de 30 de zile , pentru stabilirea tuturor circumstanţelor. Acesta este cercetat penal pentru furt şi jaf, şi conform legislaţiei penale în vigoare acesta riscă de la 5 la 7 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.
Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.
La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.
Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.
Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.
Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.
Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.
Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.
La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.
Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.
Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.
Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.
Moldova
Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.
La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.
Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.
Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.
Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.
Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.
-
Moldova4 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie în raionul Ungheni: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit.
-
Moldova2 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova3 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Finalitate în dosar: Individul care a ucis un bărbat într-un subsol din capitală, condamnat.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Narcoticele, ca „pâinea caldă”: 13 dosare penale pornite și 8 persoane reținute. Droguri de circa 400 de mii del ei, ridicate.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
