Moldova
Salvatorii au recuperat cadavrul unui pescar (VIDEO)
În această dimineață salvatorii Direcției Situații Excepționale Cahul au intervenit pentru a recupera cadavrul unui pescar care s-a înecat noaptea într-un lac din localitatea Lucești, raionul Cahul.
Operațiunea subacvatică a început devreme după ce s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 30 de ani nu s-a mai întors acasă după pescuit. La fața locului a fost trimis un echipaj de scafandri, care a reușit să recupereze corpul neânsuflețit al persoanei. Din primele informații s-a stabilit că în barcă se aflau trei bărbați, iar aceasta la o manevră nereușită s-a inverst. Doi oameni au reușit să iasă la mal, iar al treilea a rămas prins într-o plasă de pescuit. Toate circumstanțele producerii acestui caz urmează a fi stabilite de organele de drept. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemă oamenii să sune de urgență la telefonul 112 în situații de risc.
Moldova
Copilul de doi anișori, căzut acum o lună în tunelul liftului de la etajul 6, a fost externat. Ce spun medicii
La aproape o lună de la incidentul produs la Ungheni, copilul de doi ani, care a căzut în gol în tunelul liftului de la etajul șase, a fost externat.
Institutul Mamei și Copilului precizează că băiatul este în stare satisfăcătoare și a putut merge acasă, transmite IPN.
Copilul a fost internat pe 11 septembrie în stare extrem de gravă, cu multiple fracturi și leziuni ale organelor interne. Situația sa era critică și prezenta un pericol major pentru viață. În zilele care au urmat, copilul s-a aflat în comă medicamentoasă, fiind la respirație dirijată, în Secția de reanimare chirurgicală.
„Datorită tratamentului avansat și eforturilor neobosite ale echipei medicale, starea micuțului pacient a început să se îmbunătățească. La 25 septembrie, semnele de recuperare au permis să fie transferat în Secția de neurochirurgie pentru a începe un proces intensiv de reabilitare. Pe 4 octombrie, copilul a fost externat în stare satisfăcătoare la domiciliu”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Mamei și Copilului.
Cazul s-a produs într-un bloc locativ din Ungheni. Mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care a auzit un zgomot. Băiatul a căzut în tunelul ascensorului în timp ce cabina a urcat la unul dintre etajele superioare.
Moldova
Coincidență sau voia sorții? Două accidente rutiere s-au produs aproape simultan, la doar câțiva metri distanță, în centrul Chișinăului
Coincidență sau voia sorții? Două accidente rutiere s-au produs aproape simultan, la doar câțiva metri distanță, în centrul Chișinăului.
Primul caz a avut loc zorii zilei de 6 octombrie, pe strada George Coșbuc. Acolo, un șofer de 27 de ani a tamponat în lanț mai multe mașini. Preliminar, acesta ar fi pierdut controlul volanului și a lovit cinci automobile parcate la marginea drumului.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă vehiculele implicate în carambol au fost serios avariate. Tot în dimineața de 6 octombrie, la doar câțiva metri distanță, un alt șofer a intrat cu viteză într-un pilon electric.
Accidentul a fost înregistrat pe strada Alexandr Pușkin, în jurul orei 06:00. Tânărul de 24 de ani aflat la volan nu ar fi ținut cont de faptul că asfaltul este umed și nu adaptat viteza la condițiile de drum, astfel că automobilul a derapat și s-a izbit în stâlp. Impactul a fost atât de violent, încât mașina s-a răsturnat, iar pilonul a fost doborât la pământ. În pofida loviturii puternice, șoferul a scăpat nevătămat.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-au produs cele două accidente rutiere.
Moldova
Weekend tragic, în țară. Cel puțin 4 persoane au decedat în urma unor accidente rutiere groaznice
Weekend tragic, în țară. Cel puțin 4 persoane au decedat în urma unor accidente rutiere groaznice.
Lanțul tragediilor a început în seara de 5 octombrie, în jurul orei 19.00 în satul Văleni din raionul Cahul. Acolo, un șofer în vârstă de 65 de ani ar fi tamponat mortal o femeie de 50 de ani, după care a părăsit locul faptei.
La scurt timp, acesta a fost prins de polițiști, iar etilotestul la care a fost supus a demonstrat că el avea o concentrație de alcool de 0,81 mg/l. Prin urmare, conducătorul a fost reținut pentru 72 de ore. Dramatic e faptul că femeia decedată era profesoară la școala din sat, și a fost ucisă în accident chiar de ziua profesională.
Iar în data de 6 octombrie, tot în raionul Cahul, doar că de această dată în satul Larga Nouă, un microbuz cu 17 pasageri la bord s-a răsturnat într-un șanț. Preliminar, accidentul s-a produs din cauza ceții dense, iar în urma impactului, șapte persoane au fost transportate la spital cu traumatisme grave și medii.
O altă tragedie a avut loc și în centrul țării, în apropierea localității Peresecina din raionul Orhei. Acolo, o șoferiță în vârstă de 63 de ani ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, iar în rezultat, a ajuns cu mașina pe contrasens, unde s-a tamponat cu un alt automobil, condus de un bărbat de 59 de ani. Din nefericire, în urma coliziunii, șoferița de 63 de ani a decedat la fața locului. Iar o pasageră din celălalt automobil, în vârstă de 53 de ani a fost dusă la spital.
Iar în nordul țării, doi tineri au decedat în urma unor accidente nocturne de motocicletă. În unul dintre cazuri, produs în satul Scăieni din raionul Dondușeni, un adolescent de 18 ani a murit după ce motocicleta pe care se afla ca pasager s-a tamponat mai întâi într-o bordură, după care în două indicatoare rutiere. Vehiculul pe două roți era condus de un tânăr de 21 de ani, care a ajuns pe patul de spital.
Testul alcoolscopic efectuat a arătat un rezultat de 0,57 mg/l de vapori de alcool în aerul expirat.
Iar în localitatea Corjeuți din raionul Briceni un tânăr de 23 de ani ar fi fost spulberat mortal chiar pe trecerea de pietoni de o motocicletă condusă de un adolescent de 19 de ani. Preliminar, acesta se deplasa cu viteză excesivă și nu ar fi reușit să evite impactul. În rezultat, pietonul a decedat pe loc, iar motociclistul a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme.
-
Moldova4 zile în urmă
Caz tragic pe Aeroportul Internațional Chișinău. Un bărbat a murit subit în timp ce își petrecea nepoata
-
Moldova5 zile în urmă
Accident cu semne de întrebare, în raionul Orhei. Familia unui tânăr ajuns în comă cere ajutor pentru a demonstra cine se face vinovat
-
Moldova4 zile în urmă
Tânără din Coreea de Sud, găsită în stare de putrefacție, în Chișinău. Fratele ei a stat aproape o lună cu cadavrul în casă
-
În căutare6 zile în urmă
UPDATE: Bărbatul căutat de zeci de polițiști, pompieri, dar și voluntari, după ce s-ar fi dus la cules ciuperci, găsit viu și nevătămat
-
Moldovao zi în urmă
Weekend tragic, în țară. Cel puțin 4 persoane au decedat în urma unor accidente rutiere groaznice
-
Moldova4 zile în urmă
Și-au testat mașinile pe asfaltul proaspăt așternut. Patru șoferi de BMW, filmați cum fac drift-uri la un sens giratoriu
-
Moldovao zi în urmă
Copilul de doi anișori, căzut acum o lună în tunelul liftului de la etajul 6, a fost externat. Ce spun medicii
-
Moldova4 zile în urmă
Momentul unui accident de groază, produs în sectorul Botanica, surprins video. O persoană a ajuns la spital