Rețele de socializare

Moldova

SINTEZA SĂPTĂMÂNII ÎN SISTEMUL PENITENCIAR (02-08.04.2018)

Săptămâna trecută în instituțiile penitenciare a fost înregistrat un număr de 7479 persoane, 115 persoane eliberate, 76 – reținute și plasate în izolatoarele de urmarire penală, iar 1064 – încadrați benevol în câmpul muncii.

Publicat

În aceeași perioadă, de către serviciile educative, psihologice și asistență socială au fost realizate 266 intervenții recuperative, destinate modificării nivelului cognitiv, afectiv și comportamental și diminuării capacității deținuților de a mai comite infracțiuni, precum și reintegrării socio-profesionale. Prezența benefciarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de circa 2700 persoane.

În toate penitenciarele, cu prilejul Sărbătorilor pascale, pentru deținuți au fost organizate slujbe religioase cu sfințirea bucatelor. Meniul deținuților o fost îmbunătățit.

Potrivit activității Direcției medicale, în Penitenciarul spital Pruncul, pe motiv de sănătate, au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 30 deținuți, iar în legătură cu necesitatea investigațiilor suplimentare la instituțiile medicale ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au fost escortați 13 pacienți.


Acționând în contextul combaterii introducerii în incinta instituțiilor penitenciare a obiectelor interzese de către cetățeni, în urma efectuării controalelor la punctele de trecere și control, angajații au contracarat: un telefon mobil, 1 litru alcool produs în condiții improvizate, 2 litri bere, 1 litru divin, 1 IPOPD, 3 modeme WI-FI, 50 euro, 1 card de memorie și 5 accesorii. Totodată, a fost depistate 4 pachete cu conținut necunoscut și 8 pastile „Diazipeks”. Toate persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție.

În aceeași perioadă de referință, serviciul achiziții publice a perfectat 2 contracte de mică valoare privind achiziționarea serviciilor în sumă totală de 152 300,00 lei. Urmare a desfășurării procedurii de achiziție a produselor, au fost încheiate 2 contracte în valoare totală de 1 456 208,13 lei, totodată un contract privind achiziționarea de servicii în valoare de 376460,70 lei. A fost încheiat un contract privind achiziționarea tehnicii, în valoare de 236450,00 lei.

PENITENCIAR.GOV.MD


Moldova

Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.

Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.

Publicat

Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.

Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.


Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.

Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, femeia a decedat pe loc.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.

Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.

Publicat

Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.

Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit  multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.



Citește mai departe

topul săptămânii