Moldova
Două grupări internaţionale specializate în fabricarea și comercializarea produselor de tutungerie, dezmembrate (VIDEO)
Două grupări infracționale formate din ucraineni, polonezi, moldoveni, români și giorgieni, au fost destructurate de poliție. Timp de un an de zile, cât a durat documentarea grupărilor infracționale, membrii grupării au cauzat statului polonez un prejudiciu de 25 000 000 euro.
Astfel, în cadrul operațiunii internaționale ”Dniestr”, opt persoane cu vârsta cuprinsă între 32 și 53 de ani, au fost reținute de forțele de ordine din Moldova, Ucraina și Polonia, fiind suspectate de fabricarea și comecializarea țigărilor.
În urma investigațiilor efectuate de către angajații Direcției Combaterea Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale s-a stabilit că grupările infracționale a instalat mai multe fabrici clandestine pe teritoriul Rep. Ucrainei și Poloniei, specializate în producerea produselor de tutungerie. La fel, suspecții au racolat trei cetățeni din Republica Moldova, foști angajați ai ”Tutun – CTC” din Moldova.
Totodată, s-a stabilit că membrii grupului infracțional au rolurile bine determinate în organizarea și monitorizarea procesului de instalare a utilajelor speciale, destinate prelucrării, fabricării, ambalării țigaretelor și produselor de tutungerie, cu comercializarea acestora pe piața tenebră de pe teritoriul Uniunii Europene. Alți membri aveau sarcina de a selecta și racola persoane care cunosc domeniul ingineriei și mecanicii la fabricile clandestine situate în Ucraina și Polonia, iar alții de a organiza și transporta ilegal muncitorii spre destinație.
Pentru dezmembrarea și anihilarea activității ilicite a grupărilor criminale a fost necesară implicarea serviciilor speciale a organelor de drept din Ucraina și Polonia.
Astfel, în luna august 2017, INI, PCCOCS și autoritățile de drept din Ucraina a fost identificată o fabrică tenebră de producere a țigaretelor, în regiunea Cernăuți, unde activau ilicit cetățeni ai R. Moldova. Aceștia, au fost racolați, transportați pentru ca să muncească prin constrângere fizică de către membrii grupărilor criminale. Aici au fost depistate și ridicate mașini industriale pentru fabricarea țigaretelor, precum și echipamente auxiliare pentru prepararea materiilor prime, produse finite, 50 cutii cu țigări împachetate, materie primă în cantitate de 1500 kg de tutun netratate, totodată au fost reținuți doi cetățeni ai Ucrainei și un cetățean al Rep. Moldova, membri ai grupului criminal.
Ulterior, la 13 martie 2018, în urma perchezițiilor efectuate de către polițiștii din Moldova, Ucraina și Polonia la domiciliiile suspecților precum și în locurile unde erau amplasate fabricile tenebre de producere a țigaretelor au fost depistate mașini industriale pentru fabricarea țigaretelor, precum și echipamente auxiliare pentru prepararea materiilor prime, produse finite, 97 milioane de țigarete, materie primă în cantitate de 2 tone. La fel, 20 grame metamfetamină, pastile extasy și trei pachete cu marijuana, 2 grenade F1, 3 revolvere calibru 22 mm, un pistol calibru 9 mm, 50 cartușe calibru 9 mm și 188 cartușe calibru 22 mm, 2 amortizatoare, două veste antiglonț și cuțite.
Persoanele implicate în comiterea infracțiunii, se află în arest preventiv pentru 90 de zile în Polonia.
Urmărirea penală pe aceste cazuri s-a efectuat în baza infracțiunilor: Producerea și comercializarea contrar legii a produselor accizabile ce prevede pedeapsa de la 6 până la 10 ani și fabricarea și posesia timbrilor de accizi riscă închisoare de la 3 la 8 ani.
Pentru favorizarea intrării a mai multor cetățeni moldoveni pe teritoriul Poloniei, prin tranzitarea ilegală a teritoriului Ucrainei, al cărui stat nu sunt nici cetățeni nici rezidenți, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a fost pornită o cauză penală. Suspecții riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 7 ani.
La moment, se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul dezmembrării definitive a grupului criminal organizat și acumularea probelor pertinente în privința complicilor.
Moldova
Pericol de explozie la Sîngerei: Un bărbat, la spital după ce casa i-a luat foc. Pompierii au evacuat trei butelii de gaz.
Un bărbat de 81 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce casa i-a luat foc în urma unei defecțiuni la o butelie de gaz. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 28 aprilie, în satul Cotiujenii Mici, raionul Sîngerei.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53, iar la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și salvatori. La sosire, aceștia au constatat că incendiul a cuprins acoperișul casei, dar și mai multe bunuri din interior.
Intervenția a fost una dificilă, existând risc major de explozie. În timpul operațiunii, pompierii au reușit să evacueze din locuință trei butelii de gaz, prevenind astfel o deflagrație de proporții. Flăcările au fost lichidate complet către ora 18:00.
Proprietarul casei a suferit arsuri la mâini și picioare, fiind preluat de medici și transportat la spital pentru îngrijiri specializate.
Potrivit concluziilor preliminare ale specialiștilor, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni la furtunul unei butelii de gaz conectate la aragaz.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează asupra pericolelor utilizării buteliilor de gaz în locuințe. Specialiștii recomandă evitarea exploatării acestora în interior, iar dacă sunt folosite, ele trebuie amplasate în cutii metalice, în exteriorul locuinței, la o distanță de cel puțin 5 metri. De asemenea, este interzisă utilizarea buteliilor sau furtunurilor defecte ori a instalațiilor improvizate.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 54 de situații de urgență. În caz de pericol, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat numărul unic 112.
Moldova
/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
Doi minori de 17 ani au fost prinși de polițiști în timp ce ar fi implicați în traficul de droguri, în sectorul Centru al capitalei.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiști, în comun cu angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă. În timpul intervenției, asupra unuia dintre suspecți a fost depistat un rucsac în care se aflau pachețele cu PVP, cunoscută drept „sare”, cu o greutate de peste 500 de grame — o cantitate considerabilă, destinată, potrivit anchetatorilor, distribuirii.
Ulterior, oamenii legii au reușit să identifice și să rețină și al doilea minor, bănuit că ar face parte din aceeași activitate infracțională. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul unuia dintre aceștia, au fost ridicate un cântar de precizie și alte obiecte utilizate, de regulă, în procesul de porționare și distribuire a substanțelor interzise.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, dar și pentru a identifica eventuali complici.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanța de judecată.
Moldova
Tot mai mulți minori fug de acasă: peste 650 de cazuri doar în 2026.
Fenomenul copiilor care pleacă voluntar de acasă sau din centrele de plasament continuă să îngrijoreze autoritățile. Potrivit datelor prezentate de poliție, de la începutul anului au fost înregistrate 653 de astfel de cazuri, fiind implicați 350 de minori.
Deși toți copiii au fost identificați și reîntorși în siguranță în familii sau instituții de plasament, problema persistă, iar autoritățile atrag atenția asupra caracterului repetitiv al acestor situații. În unele cazuri, minorii părăsesc domiciliul de mai multe ori și manifestă reticență în a reveni în mediul din care au plecat.
Datele pentru anul precedent confirmă amploarea fenomenului. În 2025, Poliția a înregistrat 2.024 de cazuri de plecare voluntară, cu implicarea a 870 de copii. Dintre aceștia, 656 au fost cazuri unice, însă 214 minori au fugit de acasă de cel puțin două ori.
În colaborare cu alte instituții abilitate, oamenii legii analizează cauzele care îi determină pe minori să recurgă la astfel de gesturi și dezvoltă mecanisme de prevenire și intervenție.
-
Moldova2 zile în urmăȘoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
-
Moldova2 zile în urmăTentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Beat criță la volan: Un șofer de 47 de ani, prins în stare de ebrietate avansată, la Ialoveni.
-
Moldova6 ore în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie imobiliară în capitală: Un bărbat, reținut după ce ar fi vândut același apartament mai multor persoane.
-
Moldova2 zile în urmăCrimă dublă în capitală: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament. Acestea ar fi fost ucise de un vecin.
-
Moldova2 zile în urmăVântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Prins în flagrant: Un ucrainean ar fi participat activ la o schemă de escrocherii prin telefon.
