Moldova
Pedeapsa primită de un locuitor din Ungheni, care şi-a bătut soţia până la moarte
Un locuitor al raionului Ungheni va petrece următorii 9 ani după gratii pentru violenţă în familie, soldată cu decesul soţiei sale.
Potrivit procurorilor, pe parcursul anului 2017, agresorul şi-a agresat fizic soţia, provocându-i suferinţe fizice şi psihice. Ultima ceartă dintre soţi a avut loc în septembrie 2017, când bărbatul i-a aplicat femeii multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, până a lăsat-o inconştientă. Victima, în vârstă de 36 de ani, a fost transportată în ziua următoare la spitalul raional în stare gravă, însă nu a mai putut fi salvată, decedând peste câteva zile, în urma leziunilor incompatibile u viaţa.
Pentru comiterea violenţei în familie, soldată cu decesul victimei, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat la 9 ani de detenţie în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.
Potrivit statisticilor, în anul 2017, în republică au fost înregistrate 857 de cazuri de violență în familie, faţă de 1693 de cazuri, înregistrate în anul 2016.
Moldova
Șase polițiști, reținuți pentru mită: Ar fi primit mii de dolari de la consumatori și traficanți de droguri.
Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de corupere pasivă și activă în circumstanțe agravante. Este vorba despre un șef de secție și alți cinci angajați, suspectați că ar fi pretins și primit mită în mod sistematic.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție, ofițerii CNA și procurorii din Cahul și Chișinău au desfășurat în seara zilei de 21 aprilie peste 30 de percheziții în mai multe locații din capitală, inclusiv în birourile de serviciu ale unor angajați ai Inspectoratului Botanica.
Anchetatorii susțin că polițiștii ar fi pretins și primit în mod repetat bani, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală. Potrivit oamenilor legii, banii ar fi provenit de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente importante pentru cauzele penale, dar și obiecte interzise, care urmează să fie supuse expertizării.
La rândul său, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a conducerii Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a angajaților vizați în dosar, pentru a asigura desfășurarea obiectivă și imparțială a anchetei.
Urmărirea penală este în desfășurare, iar oamenii legii continuă acțiunile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Moldova
Monoxid de carbon într-o locuință din Ceadîr-Lunga: Doi minori au ajuns la spital după ce o coloană defectă a umplut baia cu gaz toxic.
Doi copii de 10 și 12 ani au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz defectă. Cazul s-a produs în seara zilei de 21 aprilie, într-o locuință din orașul Ceadîr-Lunga, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:00. Potrivit informațiilor preliminare, minorii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la coloana utilizată pentru încălzirea apei, instalată în baia locuinței.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat primul ajutor copiilor, ulterior aceștia fiind transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Din fericire, potrivit medicilor, starea minorilor este stabilă.
În urma cercetărilor efectuate de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, s-a stabilit preliminar că intoxicația ar fi fost provocată de o defecțiune tehnică a coloanei de gaz, care a dus la eliminarea monoxidului de carbon în încăpere.
În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea instalațiilor pe gaz. Oamenii sunt rugați să verifice periodic starea tehnică a acestora, să nu utilizeze echipamente defecte și să asigure aerisirea corespunzătoare a încăperilor, fără a bloca canalele de ventilare.
Totodată, în cazul apariției unor simptome precum amețeli, greață sau dureri de cap, specialiștii recomandă părăsirea imediată a încăperii și solicitarea ajutorului la Serviciul 112.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 26 de situații de risc la nivel național.
Moldova
/VIDEO/ 20 de ani de închisoare: Tânăr condamnat în cazul bărbatului ucis și incendiat la Văsieni.
Cazul terifiant al bărbatului de 58 de ani, găsit carbonizat pe un câmp din satul Văsieni, raionul Telenești, a fost elucidat, iar un tânăr de 27 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Telenești, la solicitarea procurorilor, care l-au acuzat pe inculpat de omor cu deosebită cruzime, răpire și implicarea unui minor în activitate criminală.
Potrivit anchetei, crima sângeroasă s-a produs în noaptea de 5 octombrie 2025. Inculpatul, împreună cu un adolescent de 15 ani, ar fi mers cu o căruță la locuința victimei.
Minorul ar fi rămas afară, în timp ce tânărul ar fi intrat în casă, l-a scos pe bărbat cu forța, i-a acoperit capul și l-a urcat în căruță.
Ulterior, victima a fost dusă într-o zonă de la marginea localității, unde cei doi ar fi agresat-o violent, aplicându-i mai multe lovituri. Potrivit procurorilor, aceștia i-ar fi legat piciorul cu o sârmă, au atașat victima căruța, și ar fi târât-o pe o distanță de aproximativ 20 de metri.
Anchetatorii susțin că, în timp ce bărbatul era încă în viață, i-ar fi dat foc. Acesta a suferit arsuri pe circa 40% din suprafața corpului și a decedat la fața locului.
Cazul a fost descoperit după ce victima fusese dată dispărută, iar trupul carbonizat a fost găsit de fiul său pe un câmp.
Investigațiile au dus la identificarea și reținerea suspecților, iar în timpul audierilor aceștia și-ar fi recunoscut faptele. Aceștia ar fi declarat că la baza tragediei ar fi stat un conflict mai vechi. Inițial, inculpatul și minorul ar fi consumat alcool și droguri, apoi au decis „să ceară socoteală” victimei.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Cahul în termen de 15 zile. În cazul minorului implicat, instanța urmează să se pronunțe în luna mai 2026.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Trupul Ludmilei Vartic va fi exhumat: Semnătură suspectă pe o amendă, chiar în ziua morții.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ 20 de ani de închisoare: Tânăr condamnat în cazul bărbatului ucis și incendiat la Văsieni.
-
Moldova6 zile în urmăAngajări la „Moldsilva”, contra mită: Percheziții CNA într-un dosar de trafic de influență în cadrul instituției.
-
Moldovao zi în urmăIncendiul de la Durlești: Trei persoane vor apărea în fața judecătorilor.
-
Moldovao zi în urmăAjutor medical în cimitire: Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor.
-
Moldova2 ore în urmăȘase polițiști, reținuți pentru mită: Ar fi primit mii de dolari de la consumatori și traficanți de droguri.
-
Moldova6 ore în urmăMonoxid de carbon într-o locuință din Ceadîr-Lunga: Doi minori au ajuns la spital după ce o coloană defectă a umplut baia cu gaz toxic.
