Rețele de socializare

Moldova

Falsificarea actelor pentru mijloacele de transport, motiv de cercetare a trei cetățeni străini

Polițiștii de frontieră din Direcția regioanală NORD au depistat nereguli în trei documente pentru mijloace de transport, prezentate de cetățeni străini la traversarea hotarului R.Moldova. Incidentele au avut loc pe parcursul zilei de 19 martie a.c.

Publicat

Primul caz a fost consemnat în punctul de trecere ”Larga”, în jurul orei 07:00 dimineața. Pe direcția ieșire din țară polițiștii de frontieră au identificat printre documentele înmânate la control un permis de conducere azer cu semne vădite de falsificare. Actul aparținea unui cetățean al Azerbaidjanului de 26 ani. Acesta se afla la volanul unui Volkswagen Caddy înmatriculat în R. Moldova. În cadrul audierii, tânărul nu a putut oferi detalii vizavi de document, neștiind de fapt că ar fi falsificat.

Alte două acte contrafăcute au fost reținute în punctul de trecere ”Briceni” în timpul formalităților de control, efectuate pe direcția intrare în R. Moldova. Către ora 12:00, la linia de control s-a prezentat mijlocul de transport, de model Fiat Punto, înmatriculat în Italia, la care inspectorii de frontieră au găsit în revizia tehnică elemente sigure de falsificare. Verificările ulterioare au stabilit că stickerul aplicat în certificatul de îmatriculare, privind trecerea reviziei tehnice periodice pentru anul 2018, nu este autentic. Ba mai mult, s-a confirmat lipsa acesteia și în baza de date. Automobilul era condus de un cetățean ucrainean de 66 de ani, care a declarat polițiștilor de frontieră că nu cunoaște despre falsul depistat.

La câteva ore diferență, un alt cetățean al Ucrainei de 41 de ani a fost documentat pentru folosirea unui act falsificat. Acesta conducea un autoturism de model Volvo V40, înmatriculat în Lituania. În cadrul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au observat careva indici de falsificare în permisul de conducere, eliberat de autoritățile ucrainene, fapt pentru care șoferul nu a putut explica neautenticitatea permisului.


În toate cazurile documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză. Angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării persoanelor implicate în acțiunile ilegale.

BORDER.GOV.MD


Moldova

Crima de la Ciocana: Principalul suspect, prins după o lună alături de soție și fiul de 19 ani

Apar noi detalii în cazul femeii de 60 de ani, găsită moartă în propria locuință din sectorul Ciocana al Capitalei. La o lună de la comiterea crimei, principalul suspect a fost capturat în raionul Anenii Noi, în timp ce încerca să pătrundă într-o altă casă.

Publicat

Potrivit informațiilor, bărbatul de 48 de ani a pătruns în locuință prin fereastra deschisă de la etajul doi al casei de locuit, folosind o scară găsită în încăperea auxiliară a gospodăriei.

Ulterior, ajuns în dormitorul casei, acolo unde dormea victima, o femeie de 60 de ani, bărbatul a efectuat o împușcătură în regiunea capului femeii, folosind o armă de foc, după care a fugit într-o direcție necunoscută.


În urma plăgii provocate prin împușcare, femeia a decedat.

Grație multiplelor măsuri speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au identificat suspectul, stabilind că acesta ar fi pătruns ilicit în mai multe imobile din capitală, dar și din întreaga țară, începând cu luna noiembrie a anului 2024.

La 17 mai curent, oamenii legii au localizat făptuitorul în localitatea Chetrosu din raionul Anenii Noi, moment în care un polițist a fost rănit, după ce suspectul a tras câteva focuri de armă în direcția acestuia, cauzându-i traumatisme.


La 18 mai curent, suspectul a fost reținut. Totodată, au fost reținuți alți doi complici bănuiți că ar fi implicați în comiterea infracțiunilor, și anume, fiul acestuia de 19 ani și soția sa în vârstă de 36 de ani.

În vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii au descins cu percheziții la domiciliile suspectului, unde au fost depistate și ridicate probe relevante cauzei penale: mai multe arme de foc cu țeavă lisă și ghintuită, o armă cu țeavă lisă de model Wenchester, un pistol pneumatic modificat artizanal, un amortizator de sunet, mai multe cartușe cu calibrul 22 LR și calibrul 12 mm, precum și vestimentație și accesorii folosite la comiterea infracțiunilor (haine negre, chipuiri, mănuși, un rucsac negru, încălțăminte specială), droguri, balonașe cu gaz lacriminogen, cuțite, precum și dispozitive destinate sperierii câinilor.

De asemenea, oamenii legii au depistat și o armă de foc de model IJ 75, sustrasă anterior de către suspect, dintr-o casă de locuit din capitală, într-un alt episod de pătrundere ilegală în locuință. Menționăm că, în baza rapoartelor ADN, probele biologice ridicate la fața locului coincid cu probele biologice prelevate de la suspect.


Bărbatul este cercetat penal pentru omor intenționat.

Citește mai departe

Moldova

Copilă luată cu ambulanța de lângă Centrul Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”, după ce a căzut de la înălțime

O copilă a ajuns la spital, după ce ar fi căzut în gol de la înălțime. Incidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:59, într-o clădire părăsită în proximitatea Centrului Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”, din centrul Chișinăului.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi o copilă în vârstă de 14 ani care s-ar fi jucat împreună cu alți copii în clădirea părăsită, când ar fi alunecat și s-a prăbușit în gol de la etajul 2, scrie Pulsmedia.md.

În urma incidentului, fata a fost transportată de urgență la spital, în stare conștientă, unde a fost diagnosticată cu o traumă cranio-cerebrală închisă, dar și o plagă în regiunea capului.

Despre acest caz a fost sesizat și Inspectoratul de Pioliție Buiucani, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Cantemir: un bărbat a fost strivit mortal de un perete

Un bărbat a murit, după ce a fost strivit de un perete. Tragedia a avut loc în amiaza zilei de ieri, în jurul orei 13:30, în localitatea Suhat, din raionul Cantemir.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 46 de ani. Acesta participa la demolarea unei construcții, când în circumstanțe încă necunoscute, unul dintre pereți s-a prăbușit peste el, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.

Din nefericire, în urma incidentului, bărbatul a decedat pe loc, până la venirea ambulanței.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii