Rețele de socializare

Moldova

Poliţiştii au reţinut autorul alertei false cu bombă de la parcul de troleibuze

Ieri, 5 martie, la ora 11.45, la Serviciul specializat 902, a parvenit un apel telefonic anonim, prin care s-ar fi comunicat că în sediul administrației a parcului de trolebuze din strada M. Dosoftei, este instalat un dispozitiv exploziv.

Publicat

La faţa locului au intervenit, imediat, toate serviciile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei, care au încercuit zona şi au evacuat personalul. În urma cercetărilor demarate, nu s-a depistat nimic suspect.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații şi de urmărire penală, întreprinse de angajații sectorului Buiucani din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, pe urme fierbinți a fost  reținut autorul apelului, fiind escortat la inspectorat pentru stabilirea circumstanțelor. Acesta sa dovedit a fi în vîrsta de 30 ani, domiciliat în capitală. Fiind audiat de poliţişti, acesta şi-a recunoscut acţiunile, comunicând că a făcut apelul fără a-şi da seama de consecinţe.

În context, poliţia capitalei a iniţiat o cauză penală pentru comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism. Legislaţia penală în vigoare prevede amendă în mărime de la 27 000 la 42000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.


POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Neatenția face victime: Doi oameni, duși la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în șanț.

Un moment de neatenție la volan s-a transformat într-un accident rutier, pe un drum din raionul Comrat. O femeie și un bărbat au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat și s-a oprit într-un șanț de pe marginea carosabilului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 21 iunie, în jurul orei 20:50, între satele Beșalma și Chirsova. Potrivit poliției, o femeie de 47 de ani, originară din Ceadîr-Lunga, se deplasa cu autoturismul pe traseu, când ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit de pe drum, răsturnându-se în afara carosabilului.
În mașină se mai afla un pasager, un bărbat de 48 de ani. Ambii au fost preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Raional Comrat pentru investigații medicale. Din fericire, viața celor doi este în afara oricărui pericol.
Testul cu aparatul Drager a indicat că șoferița nu consumase alcool și nu se afla în stare de ebrietate în momentul coliziunii.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Accident fatal pe un drum din Glodeni: Un tânăr a murit, după ce s-a răsturnat cu motocicleta.

Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit petrecut în dimineața zilei de 21 iunie, pe drumul dintre satele Balatina și Clococenii Vechi, din raionul Glodeni.

Publicat

Potrivit poliției, motociclistul, care circula pe o motocicletă fără număr de înmatriculare, a pierdut controlul ghidonului, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat violent.

Tânărul a fost proiectat pe marginea drumului, iar motocicleta s-a făcut un morman de fiare contorsionate. Martorii au sunat imediat la 112, iar ambulanța l-a preluat în stare gravă și l-a transportat la Spitalul Raional Glodeni.

Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar motociclistul a decedat la scurt timp după internare.


Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Cauza producerii accidentului rămâne deocamdată neclară, iar investigațiile continuă.


Citește mai departe

Moldova

Crimă oribilă în Fălești: Un tânăr și-ar fi ucis cu deosebită cruzime bunica.

O crimă șocantă a zguduit orașul Fălești, după ce un tânăr de 27 de ani și-ar fi ucis bunica, o femeie în vârstă de 82 de ani, lovind-o cu un ciocan în cap.

Publicat

Incidentul s-a petrecut seara de 22 iunie, în jurul orei 19:30, în casa unde cei doi locuiau împreună. Potrivit poliției, între bărbat și bunica sa a izbucnit un conflict violent, iar, în momentul escaladării, tânărul ar fi lovit-o cu brutalitate pe femeie.
Victima a suferit răni grave și a decedat pe loc, fără a mai primi vreun ajutor.
Imediat după sesizare, polițiștii au ajuns la fața locului și l-au reținut pe agresor pentru 72 de ore. Bărbatul este cercetat penal pentru omor, o infracțiune pedepsită cu închisoare de la 15 până la 20 de ani sau chiar detențiune pe viață.
De menționat că, potrivit localnicilor, cu puțin timp înainte de tragedie, individul ar fi atacat o femeie în plină stradă, însă acest incident nu a fost, deocamdată, confirmat de autorități.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii