Rețele de socializare

Moldova

Minor reținut și cercetat penal pentru comiterea jafurilor stradale

Angajații grupei specializate în combaterea jafurilor a IP Ciocana din cadrul Direcție de Poliție mun. Chișinău, în urma măsurilor întreprinse au reținut un minor în vârstă de 17 ani, originar din raionul Ialoveni, fiind bănuit în comiterea jafurilor stradale pe timp de noapte.

Publicat

Ulterior, în cadrul măsurilor de investigații și de urmărire penală, polițiștii au stabilit că minorul în mod deschis a deposedat două femei cu vârstele de 47 ani și 64 de ani de gențile în care se aflau bunuri materiale, astfel cauzîndu-le un prejudiciu în sumă de 3000 lei.

În cadrul audierilor minorul și-a recunoscut vinovăția, comunicând forțelor de ordine că a comis jafurile din lipsa de bani.

În acest context a fost dispusă inițierea unei cauze penale pentru jaf, conform legislației penale în vigoare persoana riscă pentru comiterea infracțiunii  pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 7 ani.


POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.

O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Publicat

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.

Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.


Citește mai departe

Moldova

A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.

Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Publicat

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.

Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.

Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.


Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.

De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.


Citește mai departe

Moldova

Valul de accidente continuă: O femeie, rănită într-o coliziune violentă, la Fălești.

Valul de accidente rutiere pe drumurile din țară continuă. O femeie de 36 de ani a ajuns pe patul de spital, după ce automobilul în care se afla, a fost lovit frontal de un microbuz. Coliziunea s-a produs în seara zilei de 18 august, în apropierea satului Mărăndeni din raionul Fălești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, microbuzul era condus de un tânăr de 19 ani. Acesta ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere, însă nu s-a asigurat corespunzător. În acel moment, vehiculul său a izbit violent o mașină condusă regulamentar de un bărbat de 37 de ani. În mașina acestuia se afla și soția sa de 36 de ani, care a avut cel mai mult de suferit.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Municipal Bălți, unde primește îngrijiri de specialitate. De asemenea, și conducătorul automobilului a avut nevoie de ajutor medical la fața locului, dar nu a necesitat spitalizare.

Atât tânărul de 19 ani, cât și șoferul celuilalt vehicul au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele arătând că niciunul nu consumase alcool înainte de a urca la volan.


Polițiștii din Fălești continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească gradul de vinovăție al fiecărui participant la trafic.


Citește mai departe

topul săptămânii