Rețele de socializare

Moldova

Cinci pachețele cu cocaină, ridicate de la un cetățean al României (VIDEO)

Prima cantitate impunătoare de substanțe narcotice din acest an a fost descoperită de angajații Poliției de Frontieră la începutul săptămânii curente, la frontiera moldo-română. Un cetățean al României este documentat pentru deținerea cu scop de înstrăinare a 4,01 gr de cocaină.

Publicat

Astfel, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au fost alertați de acțiunile necontrolate ale conducatorului auto care intenționa să intre pe teritoriul Republicii Moldova prin eschivarea de la procedura legală privind trecerea frontierei de stat. Cetățeanul român de 32 de ani, cu viza de domiciliu în or. Constanța, s-a apropiat pe sensul de intrare în Republica Moldova, la volanul unui automobil de model Audi Q 5. Ajuns în zona de control, acesta nu s-a conformat regulilor de participare la traficul transfrontalier, mai mult decât atât bărbatul a continuat să șofeze spre ieșirea din punctul de trecere fără a avea intenția de a se opri la linia de control al documentelor de călătorie. Polițiștii de frontieră din PTF Leușeni imediat au întrepris măsurile de siguranță și au somat conducătorul auto pentru stopare.

La cererea inspectorilor, acesta a prezentat toate actele necesare pentru ca intrarea pe teritoriul țării să fie autorizată. Îndată după verificarea actelor de călătorie, cetățeanul român a fost supus controlului suplimentar, inclusiv și expres-testului pentru identificarea consumului de droguri, din motiv al acțiunilor necontrolate și comportamentul straniu pe care persoana îl manifesta. Ca urmare, printre obiectele personale au fost găsite cinci pliculețe, în care era împachetat un conținut alb, sub formă de praf, caracteristic cocainei. La fel, rezultatele testului prezenta faptul că bărbatul era sub influența substanțelor stupefiante.

În timpul auderii, cetățeanul nu a fost în stare să comunice clar de unde a făcut rost de substanțele respective și nici nu a încercat să-și motiveze acțiunile nepremeditare. În acest context, pliculețele au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei, unde s-au confirmat bănuielile polițiștilor de frontieră, cele 4,01 gr de substanță erau cocaină.


În prezent cetățeanul este reținut, iar cazul este documentat în continuare de către ofițerii de urmărire penală din Direcția regională VEST în coordonare cu Procuratura din Hâncești.

Conform art.2171 al.4 (lit.b) al CP al RM – Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, bărbatul riscă închisoare de la 7 la 15 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

BORDER.GOV.MD


Moldova

Accident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.

Accident teribil în raionul Soroca. Un bărbat și-a pierdut viața, iar o femeie a fost grav rănită, în urma unui accident rutier violent produs în dimineața zilei de 23 martie, în jurul orei 06:00, în apropierea localității Alexandru cel Bun.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un automobil condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetățean străin, ar fi ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un camion. La volanul autocamionului se afla un bărbat de 45 de ani, locuitor al raionului Soroca.

Impactul a fost extrem de puternic. În urma coliziunii, șoferul automobilului a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor de intervenție. Pasagera acestuia a fost grav rănită și preluată de ambulanță, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Martorii spun că automobilul a fost făcut zob în urma impactului și a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Camionul, la rândul său, a fost proiectat în afara carosabilului, blocând temporar circulația în zonă.


La fața locului au intervenit polițiștii și alte servicii specializate, care au asigurat perimetrul și au demarat cercetările. Oamenii legii documentează în continuare cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie fără margini în satul Svetlîi: O fată de 15 ani a murit, după ce motocicleta pe care se afla s-a tamponat cu o mașină.

O minoră de doar 15 ani și-a pierdut viața, după ce motocicleta pe care se afla s-a izbit violent de un automobil. Tragedia s-a produs în seara zilei de 21 martie, în satul Svetlîi, din municipiul Comrat.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de poliție, oamenii legii au fost alertați despre producerea unui grav accident rutier în care a fost implicată o motocicletă.

La ghidonul vehiculului pe două roți se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, care avea ca pasageră o minoră de 15 ani. În urma coliziunii violente, fata a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor medicale.

Tânărul care conducea motocicleta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Preliminar, șoferul mașinii nu a avut de suferit traumatisme.

În prezent, polițiștii documentează cazul și stabilesc toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Oamenii legii atrag atenția că, odată cu încălzirea vremii, crește numărul celor care aleg motocicletele ca mijloc de transport și îi îndeamnă pe participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să poarte echipament de protecție, pentru a preveni astfel de tragedii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

topul săptămânii