Rețele de socializare

Moldova

Cercetat penal pentru un şir de furturi din locuinţe

Un bărbat în vârstă de 37 ani, originar din raionul Căușeni, a fost identificat de polițiștii sectorului Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind bănuit și cercetat penal în contextul unui șir de furturi din locuințe.

Publicat

Conform informațiilor preliminare, individul ar fi fost implicat în cel puțin două furturi din locunțe și un furt de telefon mobil dintr-o stomatologie, anterior fiind cercetat penal pentru infracţiuni similare.

Acesta a fost escortat la inspectorat pentru audieri, unde  și-a recunoscut vinovăția, declarând cu lux de amănunte circumstanțele pătrunderii în locuință. Potrivit lui, în locuință a pătruns prin forțarea geamului din termopan în timp ce proprietarii nu se aflau la domiciliu, de unde a sustras mai multe bunuri materiale în valoare de 7100 lei.

Actualmente el este reținut pe un termen de 72 ore în Izolatorul de Detenție Provizorie al Direcției de poliție a mun.Chișinău și riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.


POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii