Rețele de socializare

Moldova

Asistență calificată SMURD pentru un bărbat în vîrstă de 32 de ani

Un bărbat în vârstă de 32 de ani care a suportat politraumatism și multiple fracturi a fost adus ieri cu un echipaj de tip C1 SMURD de la Edineț la Chișinău.

Publicat

Decizia a fost luată de medicii care tratează pacientul. Intervenția de transportare a persoanei a fost realizată ieri la ora 14.30 minute de un echipaj al Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare din zona de nord a țării. Bărbatul a fost monitorizat pe parcursul drumului fiind conectat la respirație artificială. După ce ambulanța SMURD a ajuns la Chișinău acesta a fost internat pentru îngrijiri ulterioare la Institutul de Medicină Urgentă din capitală. Conform informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de la începutul anului 2018 acesta este a două misiune interspitalicească  realizată de echipajele SMURD în transportarea pacienților în stare gravă.

DSE.MD


Moldova

/FOTO/ Pieton accidentat în centrul capitalei. Bărbatul traversa neregulamentar

Accident în centrul capitalei. Un bărbat de 52 de ani a ajuns la spital după ce o șoferiță de 26 de ani a dat cu mașina peste el.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 30 iulie, pe strada Alexandr Pușkin. Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare de către un martor ocular. În acestea se poate observa că coliziunea s-a produs în afara trecerii de pietoni. Totodată, se poate observa că oglinda retrovizoare a mașinii a fost distrusă.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat că pietonul, în vârstă de 52 de ani ar fi încercat să traverseze neregulamentar strada, iar șoferița nu ar fi reușit să frâneze și l-a accidentat în plin.

La locul impactului a venit și ambulanța, iar pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Cercetările pe caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Salvatorii continuă să caute minorul de 15 ani, dispărut în apele Nistrului în urma unei excursii nereușite

În dimineața zilei de 30 iulie, începând cu ora 07:00, angajații IGSU au reluat lucrările de căutare a minorului dat dispărut pe râul Nistru, în apropiere de localitatea Ustia, raionul Dubăsari.

Publicat

Acțiunile salvatorilor sunt desfășurate pe cale terestră și subacvatică în preajma localității Ustia. Specialiștii vor verifica toate porțiunile de relief a malului, iar pe parcursul zilei de azi, scafandrierii din cadrul Direcției Regionale Căutare Salvare nr.1 vor continua lucrările de căutare subacvatică în apropierea barajului hidrocentralei Dubăsari, precum și în direcția orașului Vadul lui Vodă folosind scanerul sonor acustic performant. Echipele de scafandrieri lucrează la adâncime maximă de 12 metri.

La moment, în misiunea de căutare a minorului dispărut sunt implicate 27 persoane printre care angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Poliției Dubăsari, inclusiv reprezentanții Agenției Navale.

La fața locului a ajuns echipa de psihologi din cadrul IGSU, care acordă asistența rudelor îndurerate. Lucrările de căutare au fost suspendate pe parcursul nopții, după ce echipele de scufundări subacvatice au lucrat pe parcursul zilei de 29 iulie, însă fără rezultat.


Amintim că băiatul în vârstă de 15 ani a fost dat dispărut după ce o plută improvizată s-a inversat pe râul Nistru și se presupune că acesta s-ar fi înecat. Acțiunile de căutare-salvare vor continua.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un tânăr s-a izbit cu Mercedes într-un microbuz de pe ruta Chișinău-Orhei. Cinci pasageri și un șofer – răniți

Astăzi, în jurul orei 05.30, poliția din Orhei a fost sesizată, precum că pe traseul din apropierea localității Ivancea s-a produs un accident rutier, cu persoane traumatizate.

Publicat

Preliminar, oamenii legii au stabilit că, automobilul de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani,fără a deține permis de conducere, a ieșit pe contrasens și a tamponat lateral un microbuz care activează pe ruta regulată Orhei-Chișinău.

În urma impactului, conducătorul microbuzului și 5 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spitalul raional Orhei, cu diverse traumatisme.

În urma testării șoferilor cu aparatul de tip Drager, s-a stabilit că tânărul de 21 avea 0,18 mg/l alcool în aerul expirat.



Citește mai departe

topul săptămânii