Rețele de socializare

Moldova

Un fost funcționar moldovean, condamnat în țară pentru corupție, a fost reținut în Italia

Un fost funcționar moldovean, care a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru corupere pasivă, a fost reținut în Italia.

Publicat

Potrivit presei din peninsulă, reținerea a avut loc la 5 februarie în comuna Riccione, provincia Rimini, după un control de rutină efectuat de carabinieri.

Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost anunțat în căutare internațională la 28 aprilie 2017 la solicitarea IP Vulcănești pentru acte de corupție comise în Moldova. Acesta urmează să fie extrădat în Republica Moldova.

Funcționarul ar fi activat în una din autoritățile de control în domeniul muncii.

CRIMEMOLDOVA.MD


Moldova

/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.

Un bărbat de 26 de ani a fost găsit rănit într-o zonă extravilană din raionul Criuleni, după ce ar fi fost bătut, amenințat și lipsit de bunuri. Faptele ar fi fost comise de trei tineri cu vârste între 16 și 23 de ani, care au fost reținuți de oamenii legii.

Publicat

Cazul s-a produs pe 10 ianuarie. Potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost atrasă într-o locație din Chișinău, unde agresorii au atacat-o și i-au luat telefonul și alte bunuri, încercând să obțină acces la aplicațiile financiare ale acestuia.

Ulterior, bărbatul ar fi fost urcat cu forța într-o mașină și transportat într-o fâșie forestieră din apropierea satului Cruglic, unde a fost abandonat.

Suspecții au fost identificați în urma acțiunilor operative desfășurate de polițiștii din Criuleni, cu sprijinul ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații și Serviciul protecție internă și anticorupție.


Doi dintre tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în privința celui de-al treilea, instanța urmează să se pronunțe asupra aplicării unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Un automobil s-a inversat, după ce a fost tamponat de o mașină, în capitală. Un pasager, la spital.

Coliziune matinală în capitală. Un vehicul s-a inversat, iar o persoană a fost transportată la spital. Totul s-a întâmplat în dimineața de 13 ianuarie la intersecția dintre străzile Șoseaua Hîncești și Miorița, din cartierul Telecentru.

Publicat

La fața locului au fost îndreptate echipajele de poliție și medici. Potrivit informațiilor oferite de către ofițerul de presă din cadrul direcției de poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, forțele de ordine au stablit că în impact au fost implicate două vehicule. Conform informațiilor preliminare, un automobil la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, s-a tamponat în partea lateral-stânga a unui automobil condus de un bărbat de 69 de ani.

Imapactul dintre cele două mașini a fost atât de violent încât cea de-a doua mașină a fost aruncată la câțiva metri distanță pe carosabil unde s-a și inversat. Din nefericire, coliziunea nu s-a lăsat fără victime. Un bărbat în vârstă de 44 de ani care se afla în habitaclul mașinii conduse de tânăr a fost preluat de echipajul medical și transportat la o instituție medicală pentru investigații de specialitate.

Ambii șoferi au fost supuși testării alcoolscopice la fața locului, rezultatele indicând faptul că niciunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului de circulație.


De menționat că, impactul dintre vehicule s-a produs în orele de vârf ale dimineții atunci când traficul în zonă este intens. Mai mulți șoferi au fost nevoiți să circule bară la bară minute întregi dat fiind faptul că prima mașină a rămas stopată în mijloc de intersecție, iar automobilul inversat a blocat două benzi de deplasare. Cu toate aceste, angajații INSP au reușit fluidizarea traficului, astfel încât circulația în zonă să se desfășoare fără impedimente majore.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului, dar și cine dintre șoferi s-ar face vinovat de cauzarea acestuia urmează a fi stabilite de către organele competente.


Citește mai departe

Moldova

Fiole „misterioase” la vamă: Un bărbat a încercat să ajungă la Bratislava cu sute de pastile suspecte.

Fiole „misterioase” descoperite la Aeroportul Chișinău. Un bărbat de 31 de ani, cetățean slovac, a fost descoperit cu 88 de fiole ce conțineau substanțe neidentificate, în timp ce încerca să ajungă la Bratislava.

Publicat

Potrivit autorităților vamale, în timpul formalităților de control, funcționarii postului vamal, împreună cu polițiștii de frontieră, au depistat lotul de substanțe în bagajul pasagerului. Acestea nu fuseseră declarate și sunt considerate transport ilicit.

Substanțele au fost ridicate și vor fi supuse expertizei pentru a se stabili cu exactitate natura lor. În funcție de rezultate, bărbatul riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.

Autoritățile reamintesc că transportul de substanțe nedeclarate este strict interzis și pedepsit de lege.



Citește mai departe

topul săptămânii