Moldova
Un bătrân a murit în fântână la Ialoveni
Un bătrân de 81 de ani din satul Țipala, Ialoveni, a fost găsit înecat în fântâna din curtea casei sale. Tragedia s-a întâmplat în ziua de Crăciun (7 ianuarie), poliția fiind alertată de feciorul celui în cauză, care îl vizitase cu doar câteva ore înainte de tragedie.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al IP Ialoveni, Silvia Vetcu, oamenii legii nu au găsit semne de violența pe trupul neîsuflețit al victimei.
Bătrânul locuia singur în casă, iar surse de la Centrul Medicilor de Familie din localitate susţin că se afla la evidența medicului psihiatru.
Poliția documentează cazul pentru a stabili și alte circumstanțe în care s-a produs incidentul.
Moldova
/VIDEO/ Inspectori INSP cercetați penal: Ar fi falsificat amenzi și ar fi luat mită de la șoferi.
Doi angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică sunt cercetați penal după ce ar fi falsificat procese-verbale și ar fi luat bani de la șoferi pentru a-i scăpa de sancțiuni.
Potrivit ofițerilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, care au acționat împreună cu procurorii PCCOCS, cei doi angajați ai INSP ar fi comis ilegalitățile pe parcursul anului 2025.
Anchetatorii susțin că inspectorii ar fi întocmit procese-verbale pentru încălcarea regulilor de circulație pe numele unor persoane care, în realitate, nu au comis abaterile. Mai mult, documentele ar fi fost perfectate pe numele unor cetățeni străini care, la momentul presupuselor încălcări, nici nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova. Prin această schemă, șoferii care au încălcat legea ar fi fost scăpați de răspundere.
Totodată, oamenii legii spun că bănuiții ar fi cerut bani de la conducători auto opriți în localități din raioanele Nisporeni și Ungheni. Aceștia ar fi pretins că șoferii au depășit limita de viteză cu 20-30 de kilometri la oră, abatere pentru care legislația prevede amendă de până la 1200 de lei și aplicarea a patru puncte de penalizare. În schimb, inspectorii ar fi primit sume de aproximativ 500 de lei și 50 de euro pentru a nu aplica sancțiunile legale.
În cadrul investigațiilor au fost efectuate percheziții în automobilul de serviciu și asupra persoanelor vizate, de unde au fost ridicate probe considerate relevante pentru cauza penală.
Ulterior, procurorii PCCOCS au examinat materialele acumulate și le-au înaintat celor doi inspectori învinuirea pentru fals în acte publice și corupere pasivă. Urmărirea penală continuă.
Moldova
Accident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
Accident extrem de grav, la Strășeni. Un băiat de 14 ani a murit, iar o fetiță de 12 ani luptă pentru viață, după ce au fost loviți de o mașină chiar pe trecerea de pietoni.
Tragedia s-a produs în seara de 2 februarie, în jurul orei 19:00, în direcția spre Chișinău. Potrivit Poliției, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil, a tamponat doi minori care traversau regulamentar strada, pe marcajul pietonal.
Impactul a fost extrem de violent. Copiii, o fetiță de 12 ani și un băiat de 14 ani, au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Strășeni, în stare gravă. Din păcate, în pofida eforturilor medicilor, băiatul a decedat ulterior în secția de terapie intensivă. Copila, la rândul ei, a fost transferată în dimineața de 3 februarie la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Potrivit medicilor, minora este conștientă, însă starea ei general rămâne gravă.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a ieșit negativ. Pe caz a fost inițiată o anchetă penală, iar conducătorul auto a fost reținut, conform procedurilor legale. Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul sunt investigate de oamenii legii.
Între timp, presa scrie că automobilul implicat în accident ar fi fost condus de un polițist debutant. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, tânărul de 19 ani ar fi angajat al Ministerului Afacerilor Interne din 31 octombrie 2025 și s-ar fi deplasat cu viteză excesivă în momentul producerii tragediei.
Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii urmează să stabilească toate detaliile acestui accident tragic.

Moldova
/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
Șarlatanie de peste un milion de lei, destructurată de oamenii legii. Doi tineri din raionul Leova, de 19 și 26 de ani, au fost reținuți după ce ar fi păcălit o femeie din Chișinău și i-au sustras banii din contul bancar, într-o schemă de escrocherie de proporții.
Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi contactat telefonic victima, o femeie de 62 de ani, pretinzând că trebuie să remedieze defecte ale rețelei de telecomunicații. Profitând de încrederea acesteia, au obținut acces neautorizat la contul bancar și au efectuat mai multe tranzacții ilegale, sustrăgând suma totală de 1.034.000 de lei.
Banii obținuți ilegal au fost ulterior redirecționați către alți membri ai grupului, pentru a ascunde proveniența lor.
Polițiștii i-au identificat rapid pe suspecți. La domiciliile acestora din Leova au fost efectuate percheziții autorizate, în urma cărora au fost ridicate sume de bani în lei și valută străină, carduri bancare aparținând altor persoane, suporturi electronice și înscrisuri relevante pentru cauza penală.
Ambii tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 10 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toți cei implicați în escrocherie.
-
Moldova4 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldovao zi în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldovao zi în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldovao zi în urmăDezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
-
Moldovao zi în urmăPercheziții la Chișinău, Șoldănești și Rezina într-un dosar de corupție în sistemul medical: Un medic a fost reținut.
-
Moldovao oră în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
