Rețele de socializare

Moldova

Morcovi umpluți cu „iarbă” depistați la Penitenciarul nr.17-Rezina

În ajunul Crăciunului, la 6 ianuarie 2018, angajaţii Penitenciarului nr.17 din Rezina au preîntâmpinat introducerea prin coletul cu produse alimentare a substanțelor interzise în detenție.

Publicat

Astfel, în jurul orei 15:00, la punctul de trecere și control al penitenciarului s-a prezentat o femeie, în vârstă de 58 de ani, care urma să transmită un colet. În urma verificării acestuia, angajații Serviciului regim și supraveghere au descoperit un pachet cu morcovi, trei dintre care aveau ascunse în interior seringi de 10 ml pline cu masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana.

Substanța interzisă urma să ajungă la un deținut în vârstă de 28 de ani.

În privința acestui caz, au fost sesizați ofițerii Inspectoratului de Poliție Rezina. Substanța ridicată a fost predată organelor de poliţie în scopul investigării cazului şi adoptării unei decizii conform legislaţiei în vigoare.


Departamentul Instituțiilor Penitenciare atenționează persoanele care transmit spre uzul deținuților substanțe și obiecte interzise despre riscul de a fi cercetate contravențional sau chiar penal.

DIP.GOV.MD


Moldova

Urmărire cu final mortal, la Criuleni. Un șofer a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-o stație de așteptare

Un bărbat de 33 de ani din raionul Rîbnița a murit în această dimineață, după ce, încercând să scape de urmărirea poliției, s-a lovit cu mașina într-o stație de așteptare a transportului public, lângă satul Cruglic.

Publicat

Mașina, un Volkswagen, a fost observată inițial în localitatea Ivancea, raionul Orhei. Polițiștii i-au cerut șoferului actele și i-au propus să fie testat cu alcooltestul, însă acesta a pornit motorul și a plecat, ignorând indicațiile oamenilor legii.

Pe traseu, șoferul a fost urmărit de polițiști, dar nu a oprit, conducând cu viteză mare. Pe un carosabil umed, în apropiere de Cruglic, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit direct în stație. Mașina a luat foc, iar bărbatul a fost găsit fără viață.


Polițiștii au încercat să-i acorde ajutor până la sosirea ambulanței, dar medicii nu au mai putut face nimic.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Depozitar de droguri prins la Grătiești: peste 11 kg de substanțe interzise, evaluate la 10 milioane de lei

Un cetățean străin de 29 de ani, care ar fi lucrat ca „depozitar” pentru un magazin online de droguri, a fost reținut de polițiștii de la Inspectoratul Botanica și procurorii din Chișinău, după ce a fost surprins în fâșia forestieră din Grătiești cu pachete de marijuana în rucsac.

Publicat

În timpul perchezițiilor efectuate la adresa unde suspectul locuia temporar, oamenii legii au descoperit un adevărat depozit clandestin: aproximativ 9,5 kg de mefedronă și 2 kg de marijuana hidroponică. Valoarea totală a drogurilor pe piața neagră este estimată la 10 milioane de lei.

Bărbatul urma să ascundă substanțele în diferite locații pentru ca acestea să fie ridicate ulterior de alți membri ai rețelei. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari.


Investigațiile continuă pentru identificarea întregii structuri criminale și a altor persoane implicate.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mașină burdușită cu țigări și alcool: Un moldovean de 58 de ani a pornit la drum cu bunuri de contrabandă.

Captură impresionantă în nordul țării: peste 22 de mii de țigarete și peste 140 de litri de alcool au fost depistate într-un vehicul oprit de vameși. Descoperirea a fost făcută în data de 27 noiembrie, în satul Petreni din raionul Drochia.

Publicat

Ofițerii Echipelor mobile au oprit pentru verificări un vehicul condus de un bărbat de 58 de ani. Controlul detaliat al mașinii și al remorcii tractate a scos la iveală o adevărată încărcătură de contrabandă: 22 460 de țigarete, cu și fără filtru, ambalate sub diferite mărci, unele având chiar codurile de bare radiate.

Pe lângă produsele din tutun, ofițerii vamali au mai găsit și 95 de recipiente în care se aflau peste 142 de litri de alcool, toate transportate fără acte de proveniență.

Întreaga marfă a fost ridicată, iar cazul este acum investigat pentru a stabili sursa bunurilor și traseul și unde urmau să ajungă. Conducătorul auto riscă sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.



Citește mai departe

topul săptămânii