Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ 121 accidente rutiere înregistrate pe teritoriul capitalei în ultimele 72 de ore

Angajații Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au documentat și înregistrat 121 accidente rutiere dintre care 114 accidente rutiere soldate doar cu pagube materiale iar în 7 cazuri au avut de pătimit persoane.

Publicat

În cazurile în care au avut de pătimit persoanele au fost inițiate procese penale, iar cele soldate cu pagube materiale s-au emis decizii de sancționare a șoferilor cu amenzi în mărime de la 900 lei până la 1 500 lei cu aplicarea punctelor de penalizare.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere Poliția Capitalei, recomandă repetat conducătorilor auto:

– Dacă ați consumat băuturi alcoolice nu urcați la volanul unității de transport, pentru a nu pune în pericol viața celor din jur cât și a DVS;


-Evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi îndeosebi a depăşirilor neregulamentare;

– Manifestați prudență sporită în trafic;

– Prealabil schimbării direcției de mers sau a benzii de deplasare, asigurați-vă;


-Reduceţi viteza în locurile semnalate de indicatoarele rutiere şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii.

Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Speluncă de droguri, la Cricova: Consum ilegal de substanțe, sub acoperișul unui bărbat de 48 de ani.

Un bărbat de 48 de ani din Cricova este cercetat penal, după ce polițiștii au descoperit că își transformase locuința într-un adevărat cuib pentru consumatorii de droguri. Oamenii legii spun că acesta le-ar fi oferit în mod repetat adăpost unor persoane care veneau să consume substanțe interzise chiar în casa lui.

Publicat

Perchezițiile desfășurate de oamenii legii au scos la iveală o adevărată speluncă: pachețele zip-lock cu o substanță sub formă de praf, seringi folosite, dar și mai multe dispozitive artizanale folosite la inhalarea drogurilor. Totodată, au fost ridicați și 4000 de lei, bani suspectați a proveni din activități ilegale.
Toate obiectele au fost trimise spre expertizare la Centrul Tehnico-Criminalistic și de Expertize Judiciare al IGP.
Acum, bărbatul riscă până la patru ani de închisoare pentru organizarea unui loc destinat consumului ilicit de droguri.


Citește mai departe

Moldova

Deflagrație într-un garaj, la Bălți: O femeie și o fetiță de 11 ani, rănite după ce o butelie cu gaz a explodat.

Clipe de groază în municipiul Bălți! O femeie și o copilă de doar 11 ani au ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față, după ce o butelie cu gaz a explodat într-un garaj. Deflagrația s-a produs în seara zilei de 8 iunie, într-o zonă de garaje.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat din cauza unui furtun defect. Potrivit primelor cercetări, gazul s-ar fi scurs, iar la un moment dat butelia a explodat. Din fericire, nu a izbucnit și un incendiu.
Echipele de pompieri și medici au intervenit rapid la fața locului. Victimele — o femeie de 33 de ani și o minoră — au fost găsite în apropierea garajului, cu arsuri de gradul I și II pe membre și față. Ambele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Specialiștii avertizează din nou că folosirea necorespunzătoare a buteliilor poate duce la tragedii. Ei recomandă ca recipientele cu gaz să fie păstrate doar în exterior, în cutii metalice, la cel puțin cinci metri de intrări sau surse de foc.
Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs deflagrația.


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal, la Strășeni: Un șofer a încercat să evite o căprioară și a provocat o tragedie.

Accident mortal, la Strășeni. Un șofer de camion a vrut să evite o căprioară, dar a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent de un alt TIR. În urma manevrei instinctive, un șofer și-a pierdut viața.

Publicat

Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 7 iunie, pe traseul Chișinău–Ungheni, în apropiere de localitatea Pănășești.
Potrivit poliției, un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui camion, a făcut o manevră bruscă pentru a evita o căprioară apărută pe carosabil. În timpul acestei reacții instinctive, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit frontal de un alt autocamion.
Impactul a fost fatal pentru conducătorul celui de-al doilea TIR — un bărbat de 72 de ani, care a decedat la fața locului, în ciuda intervenției rapide a echipelor de urgență.
Șoferul care ar fi provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ — nu consumase alcool.
Autoritățile au deschis un proces penal și continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii