Rețele de socializare

Moldova

10.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate la frontiera cu R. Moldova

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi confiscat în urma unei acţiuni specifice, 10.000 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 111.600 lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră din România.

Publicat

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar un autoturism în valoare de 9.320 lei, folosit în activitatea infracţională, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În data de 24 aprilie  a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, împreună cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași, au declanşat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de contrabandă, pe raza comunei Bivolari.

Astfel, în jurul orei 21.45, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea drumului ce face legătura între Iaşi şi Bivolari, în vegetația din zonă, o persoană, lângă care se aflau mai multe colete învelite în folie de culoare neagră. Polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce a bărbatului, moment în care acesta, profitând de întuneric si vegetația abundentă, a fugit către teritoriul statului vecin.


De asemenea, în imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au identificat un autoturism marca Citroen, la volanul căruia se afla cetățeanul moldovean Constantin C., în vârstă de 29 de ani, însoţit de Vadim B., cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 31 de ani, despre care aveau suspiciuni ca sunt implicaţi în activitatea infracţională.

Imediat, au fost anunțate și autoritățile din R. Moldova despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Cele două persoane identificate în apropierea locului în care au fost descoperite țigările, autoturismul și coletele au fost duse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași în vederea continuării cercetărilor.


În urma inventarierii conținutului coletelor, a rezultat cantitatea de 10.000 pachete cu ţigări, marca Ashima, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare de aproximativ 111.600 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări și autoturismul, în valoare de 9.320 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.

O amplă schemă de escrocherii și spălare de bani, destructurată de oamenii legii. Grupul ar fi obținut lunar aproximativ 2 milioane de dolari printr-un așa-numit „centru de apel”, folosind victime din mai multe domenii și metode sofisticate de fraudă.

Publicat

Oamenii legii, împreună cu procurorii PCCOCS, au reținut 15 persoane, suspectate că ar fi implicate în această rețea infracțională. Acțiunile au avut loc pe 5 februarie, în cadrul unor percheziții care au vizat locuințele și birourile operatorilor.

Ancheta arată că suspecții se prezentau drept specialiști în tehnologiile informaționale și contactau potențiale victime pentru a le convinge să „investească” în bunuri sau tranzacții inexistente – de la terenuri pentru construcții și criptomonede, până la diverse oportunități financiare fictive. După transferul banilor, legătura cu victimele era întreruptă, iar sumele ajungeau la organizatorii grupului.

Investigațiile au scos la iveală și implicarea rețelei în spălarea banilor proveniți din activități ilegale, atât din țară, cât și din străinătate, inclusiv contrabandă cu țigări și alcool, trafic de droguri și escrocherii online. Pentru a masca proveniența fondurilor, gruparea ar fi creat firme-paravan și platforme dedicate tranzacțiilor cu criptovalută.


În urma perchezițiilor, au fost ridicate 25 de calculatoare și 35 de telefoane mobile, care urmează să fie supuse expertizei pentru identificarea completă a mecanismului infracțional.

Printre cei reținuți se numără persoane cu vârste între 24 și 36 de ani, din stânga Nistrului, sudul țării, dar și cetățeni străini. A fost reținut și liderul operatorilor, un bărbat de 34 de ani.

Procurorii urmează să examineze probele acumulate, să formuleze învinuirile și să ceară arest preventiv, dar și să identifice organizatorii din eșalonul superior al grupării. În paralel, autoritățile lucrează la identificarea victimelor și stabilirea prejudiciului fiecărei persoane.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.

Încă o tentativă de migrație ilegală spre Uniunea Europeană a fost dejucată la frontiera moldo-română. Cinci cetățeni străini au fost opriți în apropierea liniei de frontieră, iar patru tineri din Republica Moldova, bănuiți că făceau parte dintr-o rețea de trafic de migranți, sunt cercetați penal.

Publicat

Oamenii legii au contracarat schema pe sectorul de responsabilitate al Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni.

La începutul lunii ianuarie, în baza informațiilor operative, poliția de frontieră a documentat activitatea unei grupări criminale specializate în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini din Republica Moldova către state ale Uniunii Europene.

În urma măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că, la 3 ianuarie, cinci cetățeni străini au fost transportați din municipiul Chișinău spre Ungheni, în apropierea frontierei de stat, unde urma să fie pus în aplicare planul de trecere ilegală a frontierei moldo-române.


În acest caz sunt vizați patru moldoveni, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, care aveau roluri bine determinate în schemă, acționând ca transportatori și călăuze. Aceștia ar fi facilitat deplasarea și tentativa de traversare ilegală a frontierei pentru cinci cetățeni de origine afro-asiatică – trei din Nigeria, unul din Bangladesh și unul din India.

Cetățenii străini, patru bărbați și o femeie, cu vârste între 23 și 42 de ani, au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale. Suspecții riscă între 5 și 12 ani de închisoare și amendă de la 300 de mii la 400 de mii de lei. Inițial, aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arest preventive la domiciliu.


Totodată, cele trei mijloace de transport folosite pentru deplasarea migranților au fost indisponibilizate. Investigațiile continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.

Ingeniozitatea traficanților de narcotice nu are limite. Patru bărbați au ascuns aproximativ 8 kilograme de droguri într-un stufăriș de la marginea satului Țînțăreni, intenționând să le distribuie ulterior pe teritoriul Republicii Moldova. Planul acestora a fost însă dejucat de oamenii legii, care i-au prins în flagrant chiar în momentul în care scoteau substanțele din ascunziș.

Publicat

Potrivit poliției, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Ciocana și procurorii Procuraturii Chișinău, investighează activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri în proporții deosebit de mari.

Ancheta a stabilit că gruparea a creat mai multe magazine online pe aplicația Telegram, prin intermediul cărora distribuia droguri în întreaga țară. Din 2023 și până în prezent, membrii rețelei ar fi pus la punct un mecanism de recepționare a unor cantități mari de substanțe narcotice din afara țării, care erau ulterior repartizate către aceste „magazine”, în funcție de cerere.

Intervenția a avut loc pe 3 februarie, în extravilanul satului Țînțăreni, raionul Anenii Noi. În ascunzișul amenajat într-un stufăriș, oamenii legii au găsit aproximativ 8 kilograme de Alpha-PVP și 200 de grame de hașiș, cu o valoare estimată pe piața neagră la peste 3 milioane de lei.


Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 30 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă, conform legislației, între 7 și 15 ani de închisoare. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a activității infracționale.


Citește mai departe

topul săptămânii