Rețele de socializare

Moldova

Profesorul de muzică, recent condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru 23 de episoade de infracțiuni sexuale, a mai primit 4 ani de închisoare pentru pornografie infantilă

Luni, 22 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Edineț.

Publicat

Astfel, potrivit sentinței, un profesor de 48 de ani, în perioada anilor 2021 – 2022, aflându-se in biroul său de serviciu dându-și seama de саrасtеrul prejudiciabil al acțiunilor sale, având dorința de satisfacere а necesităților sale sexuale, а înregistrat cu telefonul mobil, actul sexual întreținut cu o victimă minoră.

Aceleași fapte le-a săvârșit și în privința unei alte victime, înregistrând imagini nud cu aceasta.

Inculpatul a pledat nevinovat și a refuzat să depună declarații pe caz.


Amintim că la 23 februarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Edineț.

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 48 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea a 7 episoade de viol (art.171 alin.(2) lit.b) din Codul penal), 8 episoade de acțiuni violente cu caracter sexual (art.172 alin.(2) lit.b) din Codul penal) și 8 episoade de acțiuni perverse ( art.175 din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 25 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii, precum și cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de peste 250 000 lei.


Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, în perioada anilor 2017-2022, inculpatul, activând în calitate de profesor de muzică în raionul Edineț, atât în biroul de serviciu, cât și la domiciliul acestuia, a comis acțiuni prejudiciabile ce atentează la inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală și sănătatea a șapte victime minore.

Inculpatul a pledat nevinovat.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

echipa.md

Moldova

Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima

Cele două minore care în septembrie 2023 au ucis cu deosebită cruzime o bătrână din satul Ghermănești, raionul Telenești, au fost condamnate la 10 ani de închisoare.

Publicat

Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Orhei, scrie Deschide.MD.

De menționat că tragedia s-a produs în seara zilei de 21 septembrie, când tinerele de 14 și 15 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns în gospodăria unei femei de 67 de ani, pe care au înjunghiat-o cu cuțitul în burtă. Când femeia a început să strige, minorele au luat un ștergar și au sufocat-o. Ulterior, văzând că victima respiră, inculpatele au luat cuțitul și i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.

Fiind audiate, inculpatele au declarat că au venit în sat la băieți cu care au făcut cunoștință în Chișinău. Peste un timp, acestea au cerut să rămână undeva pe noapte. Astfel, cunoscuții lor au apelat la un consătean, fiul victimei, care i-a dus în casă mamei sale.


Seara, una dintre inculpate a întrebat „cum mor oamenii”, la care cea de-a doua i-a răspuns: „hai să facem și vei vedea”, după care au luat cuțitul și au atacat găzdașa. După ce bătrâna a murit, minorele au învelit-o cu plapuma.

După ce au săvârșit crima, inculpatele au plecat în centrul satului, unde era sărbătorit hramul localității. A doua zi, fetele au fost duse la Telenești, unde au mers în vizită la un alt băiat, unde și au fost reținute de polițiști.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


 


Citește mai departe

Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii

Publicat

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii