Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Țigări și alcool de peste 100.000 de lei, descoperite în nordul țării. Suspectații intenționau să vândă marfa inclusiv peste hotare

Ofițerii Direcției investigații ,,Nord” a INI au deconspirat activitatea infracțională a doi bărbați care au pus la cale o schemă frauduloasă de contrafacere și comercializare a alcoolului etilic și produselor de tutungerie.

Publicat

Polițiștii au documentat activitatea ilicită pe parcursul lunii aprilie, în urma căreia au stabilit că doi bărbați de 34 ani și 46 ani, dețineau o linie clandestină de producere a alcoolului etilic prin contrafacere sub diferite mărci comerciale autohtone. Totodată, suspecții intenționau să comercializeze produse de tutungerie, atât pe piața internă, cât și peste hotarele țării în urma eludării controlului vamal.

În cadrul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat: 10 000 țigarete de diverse mărci (inclusiv fără timbre de acciz), 238 de litri de lichid cu miros specific de alcool în diferite vase din masă plastică și sticlă, 30 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, diverse esențe predestinate pentru contrafacerea divinului, precum și accesorii folosite la contrafacerea producției alcoolice.

Valoarea estimativă a mărfurilor ridicate constituie aproximativ 100 000 de lei.


Suspecții sunt cercetați contravențional pentru încălcarea legislaţiei cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic și producţiei alcoolice.

Polițiștii continuă să efectueze acțiuni pentru stabilirea și implicarea altor persoane în activitatea infracțională.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ A trecut de cealaltă parte a legii: Un angajat al sistemului de justiție, cercetat pentru trafic de cocaină.

Un angajat al sistemului de justiție din sudul țării ar fi ajuns de cealaltă parte a legii. Acesta este cercetat, împreună cu alți doi tineri, într-un dosar de trafic de cocaină. Drogurile ar fi fost vândute prin Telegram, iar gruparea a fost deconspirată după o serie de acțiuni desfășurate de Poliția de Frontieră și procurorii PCCOCS.

Publicat

Cei trei suspecți au 22, 24 și 33 de ani. Potrivit anchetatorilor, primii doi s-ar fi ocupat de vânzarea cocainei, în timp ce al treilea ar fi pus la dispoziție bani pentru procurarea drogurilor.

Pentru a strânge probe, oamenii legii au descins în peste zece locații. În urma perchezițiilor au fost ridicate droguri cu o valoare estimată la jumătate de milion de lei, dar și peste 130 de mii de lei în diferite valute, bani despre care anchetatorii suspectează că provin din traficul de droguri.


Lista bunurilor ridicate este însă și mai lungă. Polițiștii au găsit șapte telefoane mobile, un calculator, cântare de mici dimensiuni, pachete de tip zip-lock și cartele bancare. Printre obiectele ridicate se numără și un pistol pneumatic, o cagulă și cuțite. Un automobil a fost, de asemenea, indisponibilizat.

Cei trei au fost reținuți în flagrant, iar procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea arestului preventiv.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cum era organizată activitatea grupului și dacă mai sunt și alte persoane implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Sare” la kilogram: Doi ucraineni, arestați și circa 12 kg de droguri, ridicate de poliție.

O operațiune antidrog de amploare a Poliției Capitalei s-a soldat cu ridicarea a aproximativ 12 kilograme de substanțe stupefiante și psihotrope. În cadrul acțiunilor au fost reținuți doi cetățeni ai Ucrainei, suspectați că ar fi implicați în traficul și distribuirea drogurilor în proporții deosebit de mari.

Publicat

Totul a pornit în timpul patrulării în zona unor garaje, unde angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au observat un tânăr de 24 de ani, cetățean al Ucrainei, care ar fi manifestat un comportament suspect la vederea polițiștilor.

În urma verificărilor, într-un spațiu auxiliar utilizat de acesta au fost descoperite aproximativ 8 kilograme de PVP, cunoscut drept „sare”, și mefedronă.

Investigațiile au continuat, iar polițiștii de la Botanica, împreună cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, au identificat un alt presupus membru al grupării. Este vorba despre un alt cetățean al Ucrainei, în vârstă de 27 de ani, suspectat că ar fi avut rolul de depozitar și distribuitor al drogurilor în proporții mari.


Cu suportul operativ al mascaților de la Fulger, oamenii legii au efectuat o percheziție în locuința închiriată de acesta. Acolo au fost găsite alte aproximativ 4 kilograme de droguri, inclusiv PVP, mefedronă și hașiș.

Cei doi suspecți au fost reținuți, iar ulterior instanța a dispus plasarea lor în arest.


Aceștia sunt cercetați pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari și, conform codului penal în vigoare, riscă până la 15 ani de închisoare, dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță.

Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și operative pentru a stabili toate persoanele implicate și pentru a documenta întreaga activitate infracțională a grupării.


Citește mai departe

Moldova

Incident la Orhei: A sunat la 112 că își incendiază mașina, apoi a încercat să dea mită polițiștilor.

Un bărbat de 59 de ani din raionul Orhei a vrut cu orice preț să ajungă la o zi de naștere într-o localitate vecină. Și, fiind în stare avansată de ebrietate, a găsit o cale cât se poate de neobișnuită.

Publicat

A sunat la Serviciul 112 și a spus că intenționează să-și incendieze automobilul. Polițiștii au intervenit imediat, însă la fața locului nu au găsit niciun incendiu.

În schimb, bărbatul le-a recunoscut oamenilor legii că apelul a fost inventat. Scopul era să ajungă la o petrecere din localitatea vecină.

Doar că incidentul nu s-a încheiat aici. Ajuns la sediul Poliției, bărbatul ar fi încercat să rezolve problema și mai simplu. Le-a propus mită polițiștilor, în speranța că astfel nu va fi documentat.


Poliția reamintește că Serviciul 112 trebuie apelat doar în situații reale de urgență. Un apel fals poate ține ocupat un echipaj care, în același timp, ar putea fi necesar unei persoane aflate cu adevărat în pericol.


Citește mai departe

topul săptămânii