Rețele de socializare

Moldova

Ar fi introdus în țară 10 kg de droguri de 3.000.000 lei. Opt persoane, inclusiv un ucrainean, trimise în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată opt membri ai unui grup infracțional, inclusiv trei cetățeni din Ucraina, pentru introducerea în Moldova a peste 10 kg de droguri, care pe piața neagră valorează circa 3.000.000 lei.

Publicat

Aceștia au fost documentați începând din luna aprilie, sub conducerea procurorilor PCCOCS, de către angajații Direcției antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și Direcției generale urmărire penală din cadrul Poliției. Astfel, în total au fost reținute opt persoane, dintre care doi bărbați și o femeie sunt din Ucraina, ultima fiind depistată la sfârșitul lunii mai, la punctul de trecere a frontierei din Palanca, în timp ce transporta camuflat circa 1,4 kg de droguri de tip PVP (cunoscut ca „sare”). Ulterior, a mai fost reținută o femeie din Ucraina, în timp ce traversa hotarul spre Moldova, cu droguri. Urmare a percheziționării membrilor grupului, oamenii legii au ridicat de la aceștia, pe lângă PVP, marijuana, mefedronă și amfetamină, care erau comercializate prin internet.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, persoanele reținute au fost plasate în arest preventiv, iar acum dosarul penal a fost trimis în judecată, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Totodată, ulterior anunțării reținerii acestora, la mijlocul lunii iunie a anului curent, autoritatea de investigație a pus în aplicare un mandat de căutare internațională în privința a doi capi ai grupării – un cetățean al Moldovei și o persoană din străinătate – care dirijau activitatea grupului de la distanță. Potrivit legii, traficul de droguri comis în cadrul unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani.


Moldova

Tragedie de neimaginat în capitală: Un copil de 8 ani s-a împușcat din arma tatălui său

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

Publicat

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.


Citește mai departe

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Moldova

Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută

Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.

Publicat

S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.

La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.



Citește mai departe

topul săptămânii