Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Au băut, apoi au urcat la volane: Doi bărbați din Orhei, cercetați penal

Doi bărbați, originari din Orhei s-au ales cu dosare penale după ce au urcat în stare de ebrietate avansată la volan.

Publicat

În primul caz polițiștii din Orhei au depistat un bărbat de 30 de ani care conducea un ATV prin satul Biești, având o concentrație de alcool de 1,28 mg/l în aerul expirat.
Imediat conducătorul a fost înlăturat de la ghidon, iar mijlocul de transport a fost dus la parcarea specială.

Un alt caz a avut loc la intrarea în localitatea Jora de Jos, același raion.

Polițiștii au stopat un șofer în stare de ebrietate avansată fiind la volanul unui tractor.


Aparatul Drager a arătat un rezultat de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul de 56 de ani, originar din satul Jora de Mijloc, a fost înlăturat de la volanul tractorului.


echipa.md

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii