Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Grupare infracțională care ar fi implicată în 15 cazuri de furturi din locuință destructurată de poliție. Prejudiciul se ridică la 700 de mii de lei

O grupare infracțională formată din trei membri a fost documentată și destructurată de ofiţerii de investigaţie şi urmărire penală din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi Inspectoratul de Poliție Botanica, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Botanica.

Publicat

Membrii grupării sunt suspectați de săvârșirea furturilor din locuințe în proporții deosebit de mari, pe teritoriul mun. Chişinău.

Suspecții au fost reținuți în apropiere de orașul Sîngera din mun. Chișinău. Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 28 şi 31 de ani, originari din orașul Bender, anterior judecați pe cazuri analogice.

Potrivit materialelor acumulate, suspecții identificau casele, iar până a pătrunde în locuință, urmăreau câteva zile proprietarii.


Astfel, când erau siguri că stăpânii lipsesc, deschideau ușile cu ajutorul unor instrumente, intrau și sustrăgeau bunuri de preț ( bijuterii din aur și argint, mijloace bănești și tehnică).

Urmare a măsurilor întreprinse de ofiţerii de investigaţie şi urmărire penală în privinţa figuranţilor au fost acumulat probe concludente ce demonstrează complicitatea acestora în comiterea a cel puțin 15 cazuri de furturi din locuințe pe teritoriul mun. Chișinău, în perioada lunilor ianuarie-martie curent.

Prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la 700 de mii de lei.


În urma perchezițiilor efectuate în automobilele cu care se deplasau suspecții, polițiștii au depistat și ridicat instrumentele pe care aceștia le utilizau în comiterea infracțiunilor.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție al Direcției de Poliție a mun. Chișinău și sunt cercetați penal pentru furt. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă închisoare de până la 4 ani.

Polițiștii continuă acțiunile speciale de investigație şi urmărire penală pentru stabilirea complicităţii acestora şi în alte cazuri.


Moldova

Accident grav, la Durlești: O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital

Accident violent în orașul Durlești din municipiul Chișinău. O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în dimineața de 28 martie, la ora 08:06 a parvenit informația pe faptul că pe strada păcii 29 s-a produs accident rutier  soldat cu deteriorarea vehiculelor și o persoană traumatizată.

Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Tesla, o femeie în vârsta 37 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul cu prioritate și ca rezultat s-a ciocnit cu automobilul de model Renault, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani. În urma impactului, Tesla a fost proiectată în automobilul de model Volvo care era parcat la marginea drumului.

În rezultatul accidentului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar șoferița de Tesla a fost preluată de serviciul medical de urgență.


Cercetările continuă.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție: Șoferul încerca să scape pentru că e condamnat la 15 ani de închisoare

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție. Șoferul se eschiva de oamenii legii, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

Publicat

Astăzi, în timpul monitorizării de către polițiști a circulației rutiere, pe str. A. Mateevici din capitală a fost observat un șofer care conducea neuniform un Renault.

La somarea de a stopa mașina, bărbatul de la volan a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, continuându-și cu viteză excesivă deplasarea și efectuând manevre periculoase, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor.

Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.


După jumătate de oră de urmărire bărbatul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.

Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte.

Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.


 


Citește mai departe

Moldova

Examen eșuat: O mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto

Examen eșuat. Într-o intersecție din orașul Cahul, o mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 26 martie, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Imaginile de la locul impactului au devenit virale, internauții făcând haz de necaz. Mulți dintre ei au scris în comentarii că cel mai probabil examenul auto a fost picat.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Cahul, Cristina Ciobanu, în urma impactului nimeni nu a fost rănit. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele coliziunii și cine se face vinovat.


Citește mai departe

topul săptămânii