Moldova
/VIDEO/ Un minor de 19 ani s-ar fi aruncat în gol de pe acoperișul unui bloc, din Bălți. Acesta i-ar fi trimis mesaj de adio surorii sale
Tragedia s-a produs în seara de 25 septembrie, în jurul orei 22:00, într-o curte de blocuri de pe strada Suceava din Municipiul Bălți.
Potrivit canalului de telegram Бельцы Онлайн, băiatul de 19 ani s-ar fi aruncat de pe acoperișul unui bloc locativ.
Aceeași sursă comunică, că ar fi vorba despre un suicid, informație ce până la moment nu a fost confirmată sau infirmată de oamenii legii.
Din declarațiile martorilor, adolescentul ar fi sărit în gol de pe acoperișul blocului. Tot martorii susțin că victima se afla la evidența medicului narcolog și că un astfel de final era așteptat de ei.
„Treceam pe alături când, la un moment dat, am auzit un sunet caracteristic căderii a ceva greu. Pentru început m-am gândit că ar fi căzut un dulap sau ceva de genul dat, după care am văzut trupul lui. Când el a căzut nu se auzeau țipete. Nu știm exact ce s-a întâmplat, dar cel mai probabil băiatul s-ar fi sinucis. Soția mea chema ambulanța cât au am încercat să verific pulsul. Nu se simțea pulsul, el era deja mort. Tatăl băiatului era și el aici. El striga și plângea. Asta a fost foarte strașnic” – a declarat unul din martorii tragediei.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de poliție Bălți, Jana Molceanov, la fața locului, pe acoperișul blocului locativ din nemijlocita apropiere, au fost depistate și ridicate lucrurile victimei și telefonul mobil de pe care ultimul a transmis mesaje de adio surorii sale prin intermediul rețelelor de socializare.
Prin urmare, forțele de ordine nu exclud versiunea unui suicid.
În continuare, în cadrul anchetei demarate, polițiștii urmează să stabilească circumstanțele cazului, dar și ce la făcut pe adolescent să recurgă la un astfel de gest disperat.



Moldova
Accident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
Un șofer de 68 de ani a fost transportat în stare critică la spital, după ce a pierdut controlul volanului și s-a tamponat cu o altă mașină.
Potrivit poliției, accidentul a avut loc pe 9 ianuarie, în localitatea Budești, din municipiul Chișinău. Conform datelor preliminare, șoferul unei mașini de asistență medicală primară, a pierdut controlul mașinii și s-a ciocnit violent cu un alt automobil, condus de un bărbat de 60 de ani. În urma impactului, ambele mașini au fost grav avariate.
Mai mulți martori oculari au tras pe dreapta și au sărit în ajutorul șoferului mașinii de asistență medicală primară, care a suferit multiple traumatisme în urma accidentului. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de rigoare.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.




Moldova
Pieton tamponat, la Măgdăcești: Bărbatul a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar.
Un pieton a ajuns pe patul de spital, după ce a fost lovit de o mașină, în seara zilei de 9 ianuarie, în localitatea Măgdăcești, din raionul Criuleni. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme în urma impactului și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor oferite de poliție, accidentul rutier s-a produs în jurul orei 21:00. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa pe traseul din localitate, iar la un moment dat a lovit un pieton de 50 de ani, care traversa strada regulamentar.
În urma impactului violent, pietonul a fost rănit și a avut nevoie de intervenția medicilor. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru investigații și tratament. Deocamdată nu se cunoaște starea exactă a victimei.
Oamenii legii precizează că șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.
Poliția reamintește atât șoferilor, cât și pietonilor, să manifeste maximă prudență, mai ales în orele serii, când vizibilitatea este redusă, pentru a preveni astfel de tragedii.
Moldova
O femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.
O femeie de 73 de ani din capitală a rămas fără 550 de mii de lei, după ce a fost victima unei escrocherii bine puse la punct, în care infractorii s-au dat drept angajați ai instituțiilor de drept. Cazul a fost înregistrat în sectorul Botanica, iar polițiștii au inițiat o anchetă pentru identificarea și reținerea persoanelor implicate.
Potrivit poliției, victima a fost contactată telefonic de o femeie vorbitoare de limbă rusă, care s-a prezentat drept reprezentantă a instituțiilor de drept. Aceasta i-a spus că există riscul ca o persoană necunoscută să-i sustragă banii aflați în conturile a două bănci și că, pentru a preveni presupusa fraudă, mijloacele bănești trebuie transmise Băncii Naționale a Moldovei, pentru a fi păstrate „în siguranță”.
Indusă în eroare, femeia a mers la cele două instituții bancare și a solicitat eliberarea banilor. În total, acesteia i-a fost remisă suma de 550 de mii de lei. La scurt timp, la domiciliul victimei s-a prezentat o femeie necunoscută, care a preluat banii, i-a pus într-un rucsac și a plecat într-o direcție necunoscută.
După ce și-a dat seama că a fost înșelată, femeia a alertat polițiștii. Pe acest caz a fost pornită o anchetă penală, iar oamenii legii întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate în schemă.
În acest context, poliția reamintește cetățenilor că instituțiile de drept și băncile nu solicită niciodată transferarea sau predarea banilor sub pretextul „verificării” ori „păstrării în siguranță”. Oamenii sunt îndemnați să nu divulge date personale sau bancare, să nu retragă bani la solicitarea unor persoane necunoscute, să închidă apelurile suspecte și să contacteze direct instituțiile prin numere oficiale, iar în caz de suspiciuni să sune imediat la 112.
Poliția face apel în special către persoanele în etate și familiile acestora să manifeste prudență sporită, pentru a nu deveni victime ale escrocilor.
-
Moldova4 zile în urmăUn microbuz și un tir s-au tamponat, la Rîșcani: un șofer a fost rănit.
-
Moldova4 ore în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova4 ore în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție de peste patru ore: Un tânăr din Republica Moldova, salvat în munții din România.
-
Moldova4 ore în urmăO femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.
-
Moldova4 zile în urmăLichidat după mai bine de 24 de ore: Incendiul devastator care a izbucnit într-un depozit din capitală a fost lichidat.
-
Moldova4 ore în urmăPieton tamponat, la Măgdăcești: Bărbatul a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar.
-
Moldova4 zile în urmăCrimă șocantă în județul Cluj: Un moldovean, plasat în arest preventiv după ce și-ar fi ucis fratele mai mare.
