Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ +18 Accident de groază pe traseul Chișinău-Răzeni. O fetiță de cinci ani și-a pierdut viața

Un accident de groază a luat viața unui copil de numai cinci ani, iar alte trei persoane, dintre care și o fetiță de 10 ani au ajuns la spital. Și asta după ce vehiculul cu care se deplasau s-a tamponat cu un alt automobil.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara de 24 iunie, în apropierea satului Horești din raionul Ialoveni. La locul impactului s-au deplasat polițiștii, mai multe ambulanțe dar și două echipaje de pompieri care au descarcerat persoanele rămase blocate între fiarele mașinii. Din nefericire, o fetiță de 5 ani a decedat imediat după producerea impactului, iar sora ei de 10 ani, mama ei de 35 și mătușa lor de 68 de ani, după ce au fost scoase din mașină, au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului, polițiștii au stabilit că la volanul mașinii în care se aflau pasagerii, într-un final răniți, dar și copilul decedat, era un bărbat de 28 de ani. La volanul celuilalt automobil se afla un tânăr de 19 ani, care era singur în mașină.

La moment se cunoaște că familia, a cărei copil de 10 ani a decedat se întorceau din Turcia şi se duceau acasă, la Ceadîr – Lunga. Pe aeroport, familia a fost întâlnită de către mătușa lor, o femeie de 68 de ani. Deocamdată poliția nu a oferit detalii despre cauza exactă a producerii accidentului.

echipa.md


Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială: Ce riscă „bloggerul”

Strigător la cer. Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, după ora 01.00, într-un sat din raionul Rîșcani. Despre cele întâmplate ne-au relatat urmăritori ai individului. Oamenii au scris la adresa redacției noastre cu scopul de a identifica și pedepsi bărbatul care de dragul like-urilor își bătea joc de copil.

Contactat pentru mai multe detalii, șefa secției Comunicare și Protocol de la IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizați chiar în acea noapte despre cele întâmplate, iar la fața locului au intervenit oamenii legii. Aceștia au constatat că minorul are vârsta de 14 ani, iar cel care-i turna alcool are 25 de ani. La fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care i-au oferit primul ajutor medical copilului, după care l-au predat părinților.

Despre caz a fost sesizată și Autoritatea Publică Locală, iar tânărul de 25 de ani a fost citat la poliție pentru audieri. Acesta riscă pedeapsă pentru Atragerea minorului la consumul ilegal de alcool și expunerea lui în această stare în mediul online. Sancțiuni riscă și părinții băiatului de 14 ani pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului. Poliția menționează că minorul este educat într-o familie completă unde cresc încă doi copii.



Citește mai departe

Ediție TV

Lemnul din remorca unui camion a luat foc din mers. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Momente de panică pentru un șofer de camion. Lemnele pe care le transporta au luat foc chiar în remorcă.

Publicat

Incendiul a izbucnit în după amiaza de 9 aprilie, în apropiere de localitatea Recea din raionul Rîșcani. Potrivit datelor preliminare, șoferul se deplasa pe traseul Briceni-Bălți și la un moment dat a observat cum din remorcă ieșea fum dens. Bărbatul a reușit să oprească vehiculul pe partea dreaptă și să sune la numărul de urgență 112.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii și salvatorii, care au luptat cu flăcările timp de mai bine de o oră. Remorca era încărcată cu circa 18 m3 de lemn-bușteni, iar în urma incendiului 10 la sută din încărcătură, adică aproape 2 metri cubi de lemn au fost distruși de foc.

Din fericire, flăcările nu au provocat victime, cauzând doar pagube materiale. Nu se cunoaște deocamdată cauza exactă a izbucnirii incendiului, circumstanțele urmând a fi stabilite de către specialiști.


În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 50 situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii