Rețele de socializare

Diaspora

Urmărire ca-n filme, în Italia: Un moldovean, gonit de carabinieri după ce a accidentat două mașini la semafor

Un moldovean de 36 de ani a pus pe jar poliția din Italia. Acesta a accidentat două mașini l-a un semafor, apoi a devenit protagonistul unei urmăriri ca-n filme.

Publicat

Totul a avut loc în comuna Preganziol din provincia Trevizo. Presa din Italia scrie că conaționalul nostru conducea un automobil de model Smart. La un moment dat, acesta s-ar fi izbit în două mașini care staționase la culoarea roșie a semaforului.

În loc să se oprească și să se asigure că niciunul din șoferii și pasagerii din cele două mașini nu au pățit nimic, moldoveanul a apăsat pe accelerator și dus a fost. Doar că ghinion. Bărbatu a pierdut plăcuța de înmatriculare din față, astfel, carabinierii veniți la fața locului au anunțat toate posturile de poliție și carabinieri din regiune despre cele întâmplate.

La scurt timp, un alt echipaj al oamenilor legii a observat mașina în trafic și i-a cerut să oprească, moldoveanul însă și-a continuat deplasarea, sperând că va scăpa de urmărire.


În cele din urmă, totuși bărbatul a fost blocat în trafic și reținut. În timpul reținerii,a cesta a opus din nou rezistență încercând să fugă, dar tentativele lui au eșuat.

De menționat că în urma accidentului câte o pasageră din fiecare mașină au fost duse la spital.

Moldoveanul a fost plasat în arest preventiv până când judecătorii vor lua o decizie finală.

echipa.md


 

Diaspora

/VIDEO/ Cinci elevi moldoveni s-au luat la bătaie cu localnicii din Târgu Ocna, România

Câțiva localnici și elevii moldoveni s-au încăierat la un bar. La un moment dat, totul s-a transformat într-o bătaie generală, în care s-au folosit mesele şi scaunele barului.

Publicat

Este anchetă la Şcoala Națională a Agenţilor de Penitenciare de la Târgu Ocna, după o încăierare la un bar, în care au fost implicaţi cinci elevi originari din Republica Moldova transmite stireleprotv.ro

Un martor a filmat momentul în care câţiva localnici şi elevii moldoveni s-au luat la bătaie.

La un moment dat, totul s-a transformat într-o încăierare generală, în care s-au folosit mesele şi scaunele barului.


Martorii le-au spus poliţiştilor că scandalul a început între elevii din Republica Moldova, localnicii încercând iniţial să îi liniştească.

Reprezentanţii Şcolii de Agenţi de Penitenciar au declarat că vor cerceta incidentul, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere conform regulamentelor în vigoare.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Grup de moldoveni și ucraineni reținuți în statul vecin. Aceștia ar fi contrabandiști de migranți, arme și bunuri accizabile

Ofițerii din regiunea Odessa au deconspirat canalul pentru transferul ilegal de migranți, arme și bunuri accizabile.

Publicat

Ofițerii din Ucraina au stabilit că grupul infracțional era format din cetățeni din Ucraina și Republica Moldova, care transportau imigranți ilegali, arme și bunuri accizabile prin estuarul Cuciurgan. Conform datelor preliminare ale anchetei, este posibil a anumiți milițieni din așa numita Transnistria să fi fost implicați în organizarea canalului ilegal.

Polițiștii statului vecin i-au reținut pe indivizi, în noaptea de 9 iunie pe o linie fierbinte în timp ce încercau să transporte un lot de bunuri accizabile și dispozitive explozive în Ucraina. În special, a fost găsite și confiscate peste 5000 de pachete de țigări, 9 grenade; 10 muniții pentru mitralieră și 1200 de gloanțe de calibru 5.45.
Cu o seară mai devreme, ofițerii de contraspionaj ai SBU Ucraina, au documentat transferul ilegal al unui grup de imigranți ilegali de către acest canal peste granița de stat a Ucrainei.

Anchetatorii agențiilor de securitate au inițiat proceduri penale în conformitate cu partea 1 a art. 201 și partea 3 a art. 332 din Codul penal al Ucrainei, acțiunile suspecților au fost calificate ca fiind comise ca parte a unui grup organizat.


Acțiunile de investigație continuă pentru a stabili toate circumstanțele activității ilegale și persoanele implicate în aceasta.


Citește mai departe

Diaspora

A vrut să jefuiască cabinetul unui contabil. Un moldovean „boschetar”, reținut în Italia

A vrut să jefuiască cabinetul unui contabil, dar a ajuns pe mâna carabinierilor italieni.

Publicat

Este isprava unui conațional de-al nostru de 26 de ani care se află la moment după gratii, în Italia. Iar asta după ce în data de 08 iunie ar fi încercat să comită un furt, în orașul Bologna.

Presa din Italia scrie că ofițerii trupelor de carabinieri au fost alertați de un trecător, precum că un individ suspect dă târcoale în jurul complexului „Villa Clelia”, de pe strada San Donato.

Imediat, la fața locului s-au deplasat care l-au arestat pe moldovean, chiar dacă acesta încerca să opună rezistență.


S-a stabilit că tânărul are 26 de ani și nu are un loc permanent de trai, iar anterior a mai ajuns pe mâna polițiștilor italieni pentru alte infracțiuni.

Acesta ar fi recunoscut că intenționa să intre în biroul unui contabil pentru a comite un furt.

La moment el este cercetat penal pentru tentativă de furt agravat și opunerea rezistenței față de un oficial public.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii