Moldova
/FOTO/ Tânărul căutat de 3 luni de zile, găsit mort într-un iaz, la Hâncești
Tânărul dispărut în luna decembrie, 2020, a fost depistat mort într-un iaz din satul Pereni, raionul Hâncești.
Potrivit ofițerului de presă de la IP Hâncești, Cristina Vicol, la 28 februarie 2021, în urma măsurilor de investigații a fost depistat într-un bazin acvatic, în una din gospodării din satul Pereni, cadavrul lui Popov Ruslan, care a dispărut în luna decembrie 2020.
La moment se întreprind acțiuni de investigare si urmărire penală. Totodată, cadavrul va fi expediat spre efectuarea expertizei medico-legală, pentru stabilirea cauzei decesului.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili dacă este vorba de un omor, suicid sau caz nefericit.

Moldova
/VIDEO/ Schemă de contrabandă cu automobile: Patru persoane, printre care un polițist de frontieră, reținute într-un dosar de milioane.
Patru persoane, printre care și un polițist de frontieră, au fost reținute după destructurarea unei grupări criminale specializate în contrabandă cu automobile și fals informatic. Potrivit anchetatorilor, schema ar fi provocat un prejudiciu estimat la aproximativ 5 milioane de lei.
Gruparea a fost destructurată de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției securitate internă și Direcției urmărire penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Potrivit investigațiilor, membrii grupării introduceau ilegal automobile în Republica Moldova, evitând plata taxelor de import. Ulterior, mașinile erau dezmembrate, iar piesele erau comercializate.
Anchetatorii susțin că schema ar fi fost facilitată inclusiv prin implicarea unor polițiști de frontieră, care ar fi introdus date false în Sistemul Informațional Integrat al Poliției de Frontieră. Astfel, erau denaturate informațiile despre șoferii care introduceau mijloacele de transport în țară.
În cadrul cauzei penale, oamenii legii au reținut patru persoane cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, precum și alți patru funcționari publici cu statut special, suspectați că ar fi avut diferite roluri în cadrul schemei.
Cu suportul Direcției regionale Vest și al Direcției acțiuni speciale la frontieră, au fost efectuate 15 percheziții în raionul Ungheni. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mijloace bănești, telefoane mobile utilizate în activitatea infracțională, tablete electronice, înscrisuri de ciornă, multiple acte și contracte de vânzare-cumpărare a automobilelor, un mijloc de transport, dar și mai multe vehicule dezmembrate.
Procurorii au solicitat aplicarea măsurii de arest preventiv pentru 30 de zile în privința a patru persoane, printre care și polițistul de frontieră. Celelalte persoane, care colaborează cu ancheta, sunt cercetate în stare de libertate, cu obligația de a nu părăsi teritoriul țării.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ 800 de mii de lei, ridicați din ascunzișuri: Un bărbat din Comrat, reținut pentru escrocherie.
Un bărbat de 31 de ani din Comrat a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins în flagrant în timp ce ridica bani din ascunzișuri, sume care ar proveni din escrocherii. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat sute de mii de lei, dar și alte probe importante pentru anchetă.
Potrivit poliției, individul este suspectat că ar fi membru al unui grup criminal specializat în escrocherii. Acesta avea rolul de a colecta mijloacele financiare obținute ilegal și de a le transmite ulterior organizatorilor schemei infracționale.
Bărbatul a fost reținut în flagrant de polițiștii din sectorul Centru al capitalei, în timp ce ridica bani din ascunzișuri pregătite anterior. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul închiriat de suspect în Chișinău, dar și în automobilul acestuia.
În urma descinderilor, polițiștii au depistat și ridicat peste 800.000 de lei, înscrisuri, precum și alte probe relevante pentru cauza penală, care ar demonstra implicarea acestuia în activitatea infracțională.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane implicate în schema infracțională.
Moldova
/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.
Trei loturi de înghețată de import, în cantitate totală de 1.682 kg, au fost nimicite. Specialiștii ANSA au confirmat, prin teste de laborator, prezența bacteriilor din grupul Enterobacteriaceae.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, produsul a fost clasificat drept neconform și periculos pentru consumul uman.
Grupul Enterobacteriaceae include o gamă largă de bacterii, precum Salmonella, Escherichia coli sau Cronobacter. Prezența acestora în produsele alimentare, cum este înghețata, indică, de regulă, lipsa de igienă în procesul de producție sau o contaminare post-procesare.
În cazul consumului produselor contaminate cu aceste bacterii, există un risc crescut de toxiinfecții alimentare, manifestate prin febră, dureri abdominale, greață sau diaree, în special în rândul copiilor și al persoanelor cu sistem imunitar compromis.
Loturile neconforme de înghețată nu au fost admise pentru comercializare pe piața internă a Republicii Moldova. Acestea au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA și conform procedurilor legale, pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor.
-
Moldova5 zile în urmăFocuri de armă asupra unui troleibuz din capitală: aproximativ 70 de călători se aflau în salon în momentul incidentului.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice și urmărire ca în filme la Stăuceni: Doi tineri au încercat să fugă de poliție, tamponând mașina acestora.
-
Moldova6 zile în urmăTrei persoane, la spital: Un microbuz s-a izbit într-un pilon, la Peresecina.
-
Moldova22 de ore în urmă/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Administratorul canalului de Telegram ilegal „Car Vertical” – reținut, iar canalul – închis. Sunt cercetate penal 10 persoane, după publicarea imaginilor intime a peste 1900 de femei.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ „Spărgeau” apartamente: Doi hoți de locuințe, reținuți după un furt de peste 650 de mii de lei.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Evaziune de milioane în capitală: O firmă de chirie și leasing auto ar fi ascuns circa 6 milioane de lei de stat.
