Moldova
Galaţi: Autocar cu 20 de pasageri din Republica Moldova, implicat într-un accident rutier/ 6 femei au fost rănite
Un autocar cu 20 de persoane din Republica Moldova care tranzita România în drum spre Italia a fost implicat într-un accident rutier, la Galaţi. Şase femei au fost rănite
Accidentul a avut loc, miercuri, pe drumul judeţean 242 E, în localitatea gălăţeană Roşcani.
Autocarul din Republica Moldova intrase în România prin Vama Oancea şi transporta 20 de persoane care mergeau la muncă în Italia.
La Roşcani, în judeţul Galaţi, şoferul a pierdut direcţia autocarului care tracta şi o remorcă plină cu bagajele călătorilor.
„La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, a condus un ansamblu de vehicule, format din autocar şi remorcă, pe drumul mai sus menţionat, şi, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului, 6 pasageri aflaţi în autocar, cu vârste cuprinse între 21 şi 60 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool”, precizează IPJ Galaţi.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Pe drumul pe care s-a produs evenimentul, la ora accidentului ningea.
Moldova
Accident cu răniți la Dănceni: Două persoane au ajuns la spital. O șoferiță nu s-ar fi asigurat corespunzător.
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în apropierea localității Dănceni, raionul Ialoveni.
Impactul s-a produs în data de 3 mai, iar la fața locului au intervenit polițiștii pentru a stabili circumstanțele. Potrivit informațiilor preliminare, o tânără de 24 de ani, aflată la volan, nu s-ar fi asigurat corespunzător în timpul schimbării direcției de deplasare. În aceste condiții, automobilul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 56 de ani.
Lovitura a fost extrem de puternică, astfel încât două persoane din cea de-a doua mașină – șoferul și o pasageră de 49 de ani – au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de ambulanță și transportați la spital.
La fața locului, polițiștii au efectuat testarea alcoolscopică a ambilor conducători auto, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.
Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.
Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.
În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.
Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.
Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.
Moldova
Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.
Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.
Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.
Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști de mașini, deconspirați: Automobilele găsite ar valora peste 3,5 milioane de lei.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/Cabinet medical cu iz ilegal: O femeie, suspectată că activa fără autorizații și utiliza echipamente necertificate.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Femeie atacată în scara unui bloc: Victima ar fi fost jefuită și agresată de un bărbat din Glodeni.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
-
Moldova4 zile în urmăAccident la Glodeni: Două mașini au fost „aruncate” în afara drumului, iar un șofer a ajuns la spital.
-
Moldova4 zile în urmăLovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
-
Moldova4 zile în urmăDosarul „TUX”, trimis în judecată: Platforma, vizată într-un dosar de activități financiare ilegale, ajunge în instanță.
