Moldova
/VIDEO/ Reguli nescrise pentru doi șoferi din Chișinău: Au ieșit pe contrasens ca să nu stea în ambuteiaj
Ambuteiajele matinale pe străzile din capitală i-au motivat pe doi șoferi să încalce regulile de circulație. Aceștia au decis să nu piardă timpul și au ieșit pe banda de contrasens în plin trafic.
Totul s-a întâmplat în dimineața de 25 noiembrie, pe strada Vasile Alecsandri din sectorul Centru al capitalei. Imaginile cu șoferii în cauză au fost înregistrate pe o cameră de bord al unui alt șofer, iar apoi publicate pe o rețea de socializare. În secvența video se vede cum două autovehicule ies dintr-o intersecție pe banda de contrasens, astfel blocând trecerea mașinilor ce se deplasează regulamentar. Filmulețul a provocat un șir de comentarii indignate de la internauți.
Aceștia s-au dat cu părerea că, odată fiind la volan, șoferii sunt obligați să respecte regulamentul și să evite crearea situațiilor de risc sau a obstacolelor pe drum. INSP s-a autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare, iar conducătorii ambelor mașini vor fi identificați și penalizați.
Moldova
Spărgea apartamente în plină zi: Un chișinăuian ar fi golit șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei
Spărgea apartamente în plină zi, când stăpânii erau la serviciu. Un bărbat de 48 de ani din capitală, a ajuns pe mâna forțelor de ordine, bănuit că ar fi golit cel puțin șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul acționa preponderent pe timp de zi, când proprietarii lipseau de acasă. Acesta pătrundea în apartamente prin culegere de chei și sustrăgea bani, bijuterii, bunuri de valoare și tehnică electronică.
Operațiunea de reținere a fost realizată cu suportul mascaților de la Fulger, iar în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost depistate și ridicate mai multe bunuri care ar proveni din furturile comise. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o anchetă penală.
Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă până la patru ani de detenție.
Cercetările continuă pentru a stabili dacă bănuitul ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similar comise în Chișinău.
Moldova
Omorul terifiant di Beriozchi: Fiul principalului suspect, reținut când încerca să fugă din țară
Încă o reținere în cazul omorului terifiant din raionul Anenii Noi. Poliția anunță că fiul principalului suspect, în vârstă de 33 de ani, a fost și el plasat în custodia poliției.
Potrivit datelor preliminare, acesta este suspectat că ar complice la o crimă care ar fi fost săvârșită de tatăl său în perioada 2012-2013. Acesta a fost încătușat de oamenii legii în momentul când încerca să părăsească țara.
Amintim că investigațiile au început acum două luni, după ce un bărbat de 61 de ani, din satul Beriozchi, a dispărut fără veste. Versiunea principală a anchetei ar fi că bărbatul a fost ucis de un consătean, în vârstă de 59 de ani, iar rămășițele ar fi fost folosite drept hrană pentru porci.
Oamenii legii au efectuat percheziții în mai multe gospodării care aparțin bănuitului, unde au fost găsite hainele victimei, oseminte presupus umane, precum și obiecte ce ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunii. Probele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.
Inițial fusese reținute trei persoane: suspectul principal, concubina sa de 55 de ani și un bărbat de 34 de ani. Principalul bănuit a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, femeia fiind plasată în arest la domiciliu.
Anchetatorii nu exclud existența altor victime și continuă operațiunile, inclusiv cercetarea terenurilor și a deșeurilor de la ferma suspectului, cu implicarea experților criminaliști și a angajaților IGSU. Investigațiile sunt în plină desfășurare, în timp ce bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Taximetrist cu hobby ilegal: Vindea narcotice la Chișinău și Strășeni
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii din Strășeni, au documentat și destructurat activitatea infracțională a unui taximetrist, implicat în comercializarea drogurilor în Chișinău și Strășeni.
De două luni, suspectul de 51 de ani vindea marijuana unui cerc restrâns de persoane. La mijlocul lunii decembrie, în timpul unor percheziții efectuate în automobilul utilizat pentru transportul pasagerilor, a fost depistată și ridicată marijuana și două telefoane folosite în activitatea infracțională.
Ulterior, la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat 350 grame de marijuana, 3.500 Euro, 43.000 lei și automobilul utilizat pentru transportul drogurilor. Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Dacă va fi găsit vinovat, riscă între 7 și 10 ani de închisoare.
Poliția Națională continuă lupta împotriva traficului de droguri și recomandă cetățenilor să raporteze orice activitate suspectă.
-
Moldova6 zile în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova6 zile în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova5 zile în urmăPoliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
-
Moldova9 ore în urmăOmorul terifiant di Beriozchi: Fiul principalului suspect, reținut când încerca să fugă din țară
-
Moldova7 ore în urmăSpărgea apartamente în plină zi: Un chișinăuian ar fi golit șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei
-
Moldova4 zile în urmăDublă tragedie, la Hîncești: Două femei au murit într-o casă cuprinsă de flăcări
-
Moldova7 zile în urmăImpact violent la Drochia. Un șofer, descarcerat din mașină de salvatori după o coliziune frontală
-
Moldova10 ore în urmăAu rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de sărbători: Cinci locuințe de tip town house, grav afectate de incendiu
