Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ 1.260 de obiecte explozive neutralizate. Geniștii au încheiat operațiunea din pădurea de la Bălțați

Geniştii Armatei Naţionale au încheiat misiunea amplă de deminare din satul Bălțați, comuna Țipala, raionul Ialoveni. Cu acest prilej, în pădurea de lângă localitate a fost organizată o ceremonie, cu participarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, comandantului Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, și reprezentanților autorităților publice locale.

Publicat

Alexandru Pînzari a mulțumit celor 16 militari din Batalionul de Geniu „Codru”, care au cercetat 46 de hectare din suprafață pentru a depista toate munițiile rămase în sol și a preveni eventuale incidente în rândul populației din regiune. „Vă mulțumesc vouă, geniștilor, care ați participat la misiunea de deminare demonstrând responsabilitate, perfecțiune și precizie în serviciul dumneavoastra! Chiar și în această perioadă grea de luptă cu pandemia, ați reușit să duceți la bun sfârșit această misiune deloc ușoară, demonstrând o pregătire bună și o muncă enormă, contribuind, astfel, la siguranța cetățenilor țării noastre”, a spus ministrul Apărării.

La rândul său, primarul comunei Ţipala, Silviu Bivol, a apreciat receptivitatea Armatei Naţionale la solicitarea autorităților locale de a interveni în regiune pentru a înlătura muniţiile, care puteau distruge vieţi. „Aţi făcut un lucru enorm nu doar pentru satul Bălţaţi, dar şi pentru întreaga comunitate. În pofida condiţiilor climaterice nefaste, aţi continuat să munciţi în pădurea de lângă localitate, pentru ca noi să fim în siguranţă şi alte tragedii de genul aceleia care s-a întâmplat cu cei doi copii din satul nostru să nu se mai repete”, a spus primarul.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate informații despre obiectele explozive depistate, inclusiv harta cu perimetrul cercetat, şi a fost organizată o expoziție a obiectelor găsite pe teritoriul.


Potrivit comandantului Batalionului „Codru”, locotenent-colonel Gheorghe Racu, echipa de geniști, care a activat la Bălțați, a verificat întreaga suprafață a pădurii, aceasta fiind prima misiune de acest gen pentru specialiștii unității.

Sursa a adăugat că în cadrul operațiunii de deminare, geniștii au depistat peste 1260 de obiecte explozive de diferit calibru, printre care proiectile de artilerie, bombe de la aruncător, grenade de mână, mine antitanc, focoase, cartușe. Toate munițiile erau din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță.

Amintim că misiunea de deminare de la Bălțați a demarat la sfârșitul lunii aprilie curent. Atunci, geniștii Armatei Naționale au intervenit în localitate la solicitarea autorităților, după ce doi copii au fost grav răniți în rezultatul exploziei unui obiect neidentificat găsit în regiune.


De la începutul anului 2020, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat peste 2 000 de obiecte explozive în localitățile din raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni, Hînceşti, Ialoveni şi Anenii Noi.

Ediție TV

Exercițiu de simulare: Pompierii au intervenit după ce mai multe persoane au murit în urma unui accident chimic

Mai multe persoane au murit, iar altele s-au intoxicat în urma unui accident chimic la un depozit cu substanțe extrem de periculoase.

Publicat

Din fericire, nu este o realitate, ci un exercițiu de simulare în cadrul căruia au fost implicați zeci de pompieri, salvatori, dar și angajați ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În timpul simulării care a avut loc în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, pompierii au făcut demonstrații și și-au testat abilitățile, pentru a fi bine pregătiți în cazul unui accident chimic real.

În același timp, reprezentanții IGSU au explicat care sunt primii pași de intervenție.

Pe parcursul a trei zile, zeci de pompieri demonstrează cât de pregătiți sunt în timpul unor intervenții de tip excepțional, cum ar fi seisme, accidente chimice, biologice, radiologice sau nucleare.


Agenția Națională pentru Sănătate Publică a participat la demonstrații cu laboratoare mobile, care permit detectarea substanțelor extrem de periculoase într-un timp scurt. Responsabilii ANSP spun că în cazul unui real pericol, instituția este suficient de pregătită pentru a interveni.

Pe parcursul ultimilor cinci ani au fost organizate 18 cursuri, în urma cărora au fost instruiți circa 50 de pompieri și salvatori, care pot interveni în cazul unui accident de natură chimică, radiologice sau nucleare.


Citește mai departe

Ediție TV

Schema cu „ruda implicată în accident” continuă să facă victime. În câteva minute, escrocii au făcut 360.000 de lei

Publicat

Doar aseară Poliția a înregistrat două infracțiuni în sectorul Botanica al capitalei. Victime în ambele cazuri sunt femei vârstnice, de 76 și 78 de ani.

În jurul orei 20:00, acestea au fost telefonate de către un bărbat necunoscut și, sub pretextul că fiicele lor au fost implicate într-un accident rutier, le-a solicitat sume mari de bani.

În câteva minute, escrocii au reușit să delapideze victimele de circa 360 mii de lei.


Poliția atenționează repetat:

    • Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori!
    • Ce faci dacă ești apelat de persoane dubioase care îți prezintă un scenariu similar?
    • Închizi apelul, iei legătura cu rudele și verifici minuțios informația prezentată. Ulterior să apelezi la 112.


Citește mai departe

Ediție TV

Starețul Mănăstirii Cosăuți, înjunghiat în spate de un sătean, transferat cu Aviasan-ul la Chișinău. Starea lui rămâne extrem de gravă

Starețul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți, găsit înjunghiat în curtea lăcașului sfânt a fost transportat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău.

Publicat

Acesta este în stare extrem de gravă, dar stabilă și se află sub monitorizarea medicilor din secția de terapie intensivă a spitalului.

MARINA ZIBLIUC, PURTĂTOR DE CUVÂNT, SCR „TIMOFEI MOȘNEAGA”: „Pacientul a fost internat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” în data de 11 martie. I-a fost acordat tot ajutorul necesar. La moment se află în secția de Terapie Intensivă, în stare extrem de gravă. Este conștient, conectat la aparatul de ventilare artificială cu mască CPAP”. 

BETA: Starețul mănăstirii Cosăuți a fost găsit cu un cuțit înfipt în spate în curtea lăcașului sfânt, în data de 10 martie. Preotul a fost depistat de către alți slujitori ai bisericii, care au chemat de urgență ambulanța și poliția. Principalul suspect în acest caz a fost găsit ulterior, strangulat într-o pădure din apropiere. Oamenii legii spun că presupusul făptaș s-a dovedit a fi un localnic, care timp de un an a frecventat mereu slujba preotului. Sătenii au declarat pentru presa locală că bănuitul avea probleme mintale.


Starețul mănăstirii a fost dus la spital și operat de urgență de medicii din Soroca împreună cu o echipă de doctori venită la Chișinău. Însă, întrucât starea pacientului rămâne în continuare extrem de gravă a fost luată decizia ca acesta să fie transferat în capitală, prin intermediul liniei AVIASAN.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii