Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accidentul de la intersecţia Ismail şi Ştefan cel Mare, provocat de șoferul mașinii Audi. Noi detalii din dosar

Anterior, pe data de 26 mai, Ministrul Afacerilor interne, Pavel Voicu, a declara într-o emisiune tv că şoferul Audi nu-şi recunoaşte vina, a încercat să inducă anchetatorii în eroare şi nu colaborează cu ancheta.

Publicat

Astăzi, 03 iulie 2020, au fost primite răspunsurile oficiale aşteptate de la Procuratura Generală, transmite piataauto.md
S-a aflat că procurorii au solicitat prelungirea arestului cu încă 30 de zile pentru şoferul Audi. Şedinţa de judecată a avut loc la 11 iunie 2020 şi magistraţii au admis integral prelungirea arestului preventiv în izolator până la data de 16 iulie 2020. Deci, în prezent, şoferul Audi este în arest preventiv.

Şoferul Audi e învinuit de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane”. În pofida înregistrărilor video şi a probatoriului, până astăzi şoferul Audi nu-şi recunoaşte vina şi refuză colaborarea sub orice formă cu organul de urmărire penală.

Probatoriul este colectat, dar în prezent se aşteaptă rezultatele expertizelor medico-legale, dispuse în scopul aprecierii juridice a leziunilor corporale, suferite de victime în acel accident rutier. După primirea acestor rezultate, se va putea trece la următoarea etapă procesuală.


Reamintim că, accidentul s-a produs în noaptea de 16 spre 17 mai 2020. Şoferul Audi a trecut la culoarea roşie a semaforului şi a lovit din plin un taxi Toyota Prius. În urma impactului, atât taximetristul, cât şi pasagerul lui, au murit. La 17 mai, poliţia a anunţat că l-a reținut pentru 72 de ore pe şoferul Audi.


Advertisement

Moldova

Ar fi plătit până la 10 mii de dolari fiecare: Încă 10 migranți ucraineni, prinși la hotarul cu Ucraina

Au scos din buzunare între 8 și 10 mii de dolari, doar că să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova, însă au fost prinși în timp ce treceau, pe întuneric, frontiera de stat.

Publicat

Zece ucraineni au încercat să ajungă ilegal în țara noastră, prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița. Responsabilii de la frontieră au observat bărbații datorită mijloacelor de observare fixe și sistemului de aeronavă fără pilot la bord, așa că imediat grupele de intervenție au reținut ucrainenii.

Luați la întrebării, migranții ilegali au recunoscut că fiind încă în Ucraina ar fi achitat fiecare sume între 8 și 10 mii de dolari, doar ca să ajungă în țara noastră. Banii i-ar fi oferit membrilor unui grup infracțional, care ar fi organizat trecerea ilegală. La scurt timp, polițiștii de frontieră au prins în flagrant pe unul dintre presupușii organizatori. Acesta se afla în apropiere de linia de frontieră, telefoane mobile, căști, stație radio și binoclu de vedere nocturnă.

În procesul de documentare a cazului, migranții au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.


La moment, sunt întreprinse acțiuni de urmărire penală, pentru a identifica și atrage la răspundere persoanele implicate în acest caz.


Citește mai departe

Moldova

Vântul face ravagii în nordul și centrul țării! Copaci doborâți peste mașini, semafoare rupte și coloane prăbușite

Rafalele de vânt puternic fac prăpăd atât în capitală, cât și în alte zone ale țării. În Chișinău un copac s-a rupt și a căzut peste o mașină parcată pe strada Calea Orheiului. Automobilul a fost avariat, iar drumul a fost practic blocat de crengile arborelui.

Publicat

Un alt copac a fost doborât de vânt în sectorul Botanica, pe strada Independenței. Aici, arborele masiv a rupt în cădere mai multe fire de înaltă tensiune și a căzut peste un drum de acces spre blocurile locative. Din fericire, nimeni nu se afla în preajmă în momentul incidentului.

Vântul puternic a rupt și un semafor din centrul capitalei. În imaginile surprinse de martori se vede cum semaforul atârnă pe un fir, deasupra mașinilor aflate în mișcare.

Codul galben de vânt puternic face prăpăd și în alte zone ale țării. În apropiere de localitatea Sculeni, municipiul Ungheni, un camion a fost grav avariat, după ce un copac s-a prăbușit peste capul-tractor. TIR-ul staționa în momentul căderii arborelui. În pofida impactului puternic, șoferul de 40 de ani s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.


Și în partea de nord a Republicii Moldova rafalele au aduse consecințe. La Bălți, într-unul din parcuri un copac s-a rupt și a căzut la pământ,  iar la Soroca vântul a doborât coloanele de la intrarea în parcul „Mihai Eminescu”. Și de această dată,din fericire, nimeni nu se afla în preajmă în momentul  în care structurile au căzut la  pământ.

Potrivit meteorologilor, avertizarea de cod galben de vânt este valabilă pentru data de 29 martie.


echipa.md

 

Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu peste 180.000 de dolari, la frontiera moldo-ucraineană: Patru bărbați – reținuți

Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță reținerea la postul vamal Vulcănești, la intrarea în țară din Ucraina a patru bărbați care au selectat culoarul verde – „nimic de declarat.”

Publicat

Totuși, funcționarii vamali din post au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181.000 dolari americani (a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari).

La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de 22, 28 și 31 de ani.

Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților (unii dintre aceștia fiind anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente).


Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Concomitent, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, inclusiv în vederea investigării destinației celor peste 180.000 dolari.


Citește mai departe

topul săptămânii