Moldova
Dosar penal pentru răpire în cazul lui Beniamin: Căutări toată noaptea
Oamenii legii au inițiat un dosar penal în cazul micuțului Beniamin care a fost anunțat dispărut la începutul aceste săptămâni.
Informația a fost confirmată pentru Știri.md de către ofițerul de presă din cadrul IP Hâncești, Cristina Vicol.
Vicol a menționat că „dosarul penal a fost inițiat în baza art. 164 alin.2 lit. (C) și (e) – răpirea unui minor”.
Aceasta ne-a mai comunicat că în prezent se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în scopul stabilirii locului aflării minorului și circumstanțele dispariției.
Până în prezent, sute de persoane sunt mobilizate pentru a găsi micuțul.
„În măsurile de căutare au fost implicat tot efectivul IP Hâncești, 500 de voluntari, 100 vânători, 20 membri ai clubului sportiv „Lion”, 10 conducători ai mașinilor de teren din Asociația Terra Valahia care au verificat zonele cu accesibilitate limitată. La fel, s-au implicat în căutarea minorului angajații IGPF, DSE a MAI”, a declarat ofițerul de presă.
Deocamdată căutările nu au dat mari rezultate, dar în această dimineață, după o noapte de căutări, voluntarii de la Terra Valahia au anunțat că au găsit șlapii cu care Beniamin ar fi plecat de acasă.
Știri.md reamintește că băiatul a plecat de acasă pe 26 mai, în jurul orei 12:00, iar de atunci este de negăsit.
Acesta este căutat atât de oamenii legii, cât și de voluntari care s-au mobilizat în urma mediatizării acestui caz.
Totodată, potrivit primarului de Hâncești, Alexandru Botnari, copilul de 6 ani ar fi fost urcat într-o maşină de nişte persoane necunoscute.
Ulterior, o clarvăzătoare a fost adusă la locul dispariției băiețelului din Hâncești, iar mama copilului a postat un mesaj cutremurător pe Facebook.
Ediție TV
Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români
A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.
Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.
Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.
Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.
Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”
Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.
Moldova
Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută
Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.
S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.
La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.
Moldova
Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.
În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.
Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.
În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.
-
Moldova4 zile în urmă
ZDG oferă primele versiuni ale cauzei morții tinerei de 19 ani, găsită decedată într-o pădure, la 21 km de casa singurului suspect pe caz
-
Moldova2 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova6 zile în urmă
Poliția face apel către femei, în contextul fetei dispărute la Orhei! Dacă au avut vreun contact cu acest bărbat să apeleze imediat la 112
-
Moldova2 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova3 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldova21 de ore în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova7 zile în urmă
Șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței. Între timp, polițiști, vânători și voluntari extind căutările
-
Moldova7 zile în urmă
Șoferul în a cărui mașină a urcat tânăra dispărută de o săptămână, plasat în arest pentru 30 de zile! Așa și nu colaborează cu ancheta