Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Pompierii, în prima linie în localitățile aflate în carantină

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI sunt antrenați în continuare pentru prevenirea COVID – 19.

Publicat

IGSU continuă acțiunile de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire contra coronavirus. Pe parcursul zilei de 27 aprilie, pompierii și salvatorii au patrulat mai multe localități din țară pentru a atenționa oamenii despre riscuri, dar și despre măsurile care pot preveni infecția cu Coronavirus de tip nou. Echipe de salvatori în costume de protecție au mers cu autospeciale de intervenție și au difuzat mesaje sonore către oameni. De informații utile au avut parte localnici din raioanele Ștefan |Vodă, Edineț, sectoarele municipiului Chișinău, dar și suburbiile Revaca, Dobrogea, Grătiești și orașul Sîngera. Totodată prin intermediul sistemului teritorial de înștiințare sunt difuzate mesaje audio de atenționare a populației în localitățile Criva, Drepcăuți, Lipcani și Șirăuți a raionului Briceni.

Acțiunile salvatorilor și pompierilor vor continua și pe parcursul următoarelor zile. Persoanele sunt îndemnate să rămână acasă, să păstreze distanța socială și să informeze autoritățile în caz de suspecție cu COVID. În caz de situații de risc cetățenii pot apela Serviciul 112. Mesaje audio similare vor fi difuzate prin sisteme sonore conectate la autospeciale de intervenție în toată țară, iar subdiviziunile IGSU vor asigura ca echipajele să patruleze localitățile din raioanele țării. Pe parcursul zilei de 27 aprilie, salvatorii, au continuat să mențină siguranța cetățenilor în localitățile unde este instituit regimul de carantină.

Pentru aceste activități au fost antrenate 23 de persoane cu10 unități de tehnică. Acțiunile organizate de angajații IGSU vin întru asigurarea securității cetățenilor, dar și acordarea suportului necesar autorităților publice locale.

echipa.md



Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii