Moldova
Cetățean al Turciei documentat pentru uz de fals în acte oficiale
Polițiștii de frontieră din punctul de control și trecere Aeroport Internațional Chișinău au semnalat împreună cu serviciul de profilare a pasagerilor ”Profiling” intenția unui cetățean străin de a traversa frontiera de stat prezentând permisul de ședere român neveridic. Incidentul a fost înregistrat în seara zilei de ieri, 28 septembrie curent, pe direcția ieșire din țară.
În timpul procedurii de înregistrare la cursa Chișinău – Minsk, s-a apropiat un cetățean al Turciei care a oferit spre identificare, pașaportul eliberat de autoritatea țării de origine și permisul de ședere care ar fi emis de către instituția competentă din România.
Polițiștii de frontieră au intervenit la solicitarea reprezentanților ”Profiling” asupra depistării lipsei elementelor de protecție asupra permisului de ședere. Fapt confirmat cu ajutorul tehnicii din dotare a Poliției de Frontieră.
Audiat, bărbatul în vârstă de 31 de ani a comunicat că nu este în cunoștință de cauză privind falsul actului.
Ca urmare, documentul cu indici de falsificare a fost remis spre efectuarea expertizei tehnico – juridică, iar angajații PF continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
Moldova
Șantajatori deghizați în polițiști: Doi indivizi au estorcat de la un tânăr mii de lei și euro
Se dădeau drept polițiști și-l șantajau pe un tânăr cu dosare penale. Doi bărbați au fost reținuți, bănuiți de estorcare de bani.
Totul s-a aflat după ce la poliție s-a adresat victima, un chișinăuian de 30 de ani, care a relatat că pe tot parcursul lunii februarie a fost șantajat de doi indivizi.
Suspecții au 35 și 45 de ani, și se dădeau angajați ai organelor de forță. Astfel, sub pretextul că ar putea iniția dosare penale împotriva victimei și l-ar putea priva de libertate, i-au cerut 4 000 de euro și 40 600 de lei. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, suspecți au fost reținuți și conduși la inspectorat.
În urma perchezițiilor la domiciliile bănuiților, oamenii legii au depistat mai multe probe ce ar demonstra implicarea suspecților.
Ambii bănuiți au fost arestați pentru 30 de zile, iar conform legii, dacă vor fi recunoscuți vinovați de șantaj, riscă închisoare pe un termen de la 7 la 10 ani.
Moldova
Un șofer drogat a fost reținut în timp ce conducea mașina, în capitală. Testul a arătat pozitiv la marijuana
Un șofer drogat a fost reținut de inspectorii de patrulare în timp ce conducea mașina, în capitală.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 16 aprilie, pe strada Nicolae Testemițeanu, din cartierul Telecentru. Patrula de poliție ce monitoriza circulația rutieră în zonă, au observat un automobil ce se deplasa haotic.
Oamenii legii au stopat șoferul în vârstă de 22 de ani, care în timpul discuțiilor ar fi avut un comportament straniu, specific consumatorilor de droguri.
Ulterior, conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a fost testat la prezența de substanțe narcotice în organism. Rezultatul expertizei a demonstrat că șoferul era drogat cu marijuana.
Mașina a fost transportată la parcarea specială, iar investigațiile continuă.
Moldova
„Afacere” de familie: Un cuplu împreună cu o amică, suspectați că vindeau droguri în întreaga țară
Afacere de familie. Un cuplu, dar și o amică de-a lor au fost reținuți de poliție, suspectați că vindeau droguri sintetice în întreaga țară.
Potrivit oamenilor legii, toți trei suspecți locuiesc în capitală și au 20, 22 și respectiv 35 de ani. Aceștia plasau drogurile sintetice de tip PVP, în vânzare în întreaga țară, prin intermediul aplicației Telegram. Clienții le transferau vânzătorilor bani prin intermediul terminalelor publice de plată, iar în schimb primeau fotografii cu locul unde sunt ascunse narcoticele.
Potrivit datelor preliminare, soția avea rolul de gestionare a aplicației Telegram, iar bărbatul și a doua femeie livrau drogurile în ascunzișuri.
În urma perchezițiilor au fost depistate droguri în valoare de 100.000 de lei, dar și cântare electronice pentru porționarea narcoticelor, accesorii pentru ambalarea și consumul de droguri, bani proveniți din afacerea ilegală, dar și telefoane mobile folosite la vânzarea drogurilor.
Oamenii legii menționează că în prezent, bărbatul este cercetat și într-un alt dosar pentru trafic de droguri, gestionat de procurorii sectorului Buiucani.
În prezent, bărbatul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, la fel ca și prietena de familie. Soția lui este cercetată în libertate.
Investigațiile continuă.
-
În căutare2 zile în urmă
Noi detalii în cazul tinerei dispărute după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Este însărcinată în luna a 6-a, spune iubitul ei
-
Moldova16 ore în urmă
„Vă rog să nu învinuiți pe nimeni”. O tânără a murit, după ce s-a aruncat în gol de pe o clădire de la Buiucani. Mesajul de adio al fetei
-
Moldova7 zile în urmă
Accidentul de la Măgdăcești: Șoferul camionului a fost reținut. Noi imagini cu momentul impactului
-
Moldova16 ore în urmă
A fost reținut șoferul în mașina căruia a urcat fata de 19 ani din Orhei, dispărută de 5 zile! Tânăra este de negăsit
-
Moldova7 zile în urmă
Accident de coșmar la Măgdăcești: 16 persoane, inclusiv 2 minori, au ajuns la spital
-
În căutare3 zile în urmă
Nu se știe nimic de ea: Tânăra care a dispărut după ce a urcat într-o mașină de ocazie – de negăsit
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie la Bălți: O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o fâșie forestieră
-
Moldova7 zile în urmă
Noi detalii de la coliziunea de groază de la Măgdăcești. La spital au ajuns în total, 18 persoane. Ce spun medicii despre starea lor