Rețele de socializare

Rutiere

/FOTO/ Un șofer băut a lovit în plin un bărbat și l-a târât câțiva metri pe asfalt până s-a oprit cu mașina într-un copac

Grav accident în central orașului Bender. Un șofer în vârstă de 65 de ani nu ar fi executat corect manevra de virare, iar mașina sa nu s-a încadrat în curbă și a ajuns direct pe trotuar.

S-a întâmplat în după-amiaza de 12 iunie, pe o stradă din Bender. Din nefericire în acel moment pe bordură stătea un bărbat de 68 de ani, care a nimerit chiar sub roțile mașinii și târât câțiva metri până când vehiculul nu s-a oprit într-un copac de la marginea drumului.

Accidentul rutier a avut loc la nici 10 metri de la spitalul de urgență, astfel că victima a primit îngrijiri medicale chiar la fața locului. Medicii au decis spitalizarea pacientului în secția de terapie intensivă.


Miliția ajunsă la fața locului a stabilit că automobilistul ar fi urcat băut la volan. Investigațiile pe acest caz continuă.

echipa.md


Rutiere

NO COMMENT: Un șofer, surprins cum conduce cu un bebeluș, în brațe. Micuțul ține volanul.

Un șofer, surprins cum conduce cu un bebeluș, în brațe. Micuțul ține volanul.

Imaginea a fost postată pe o rețea de socializare. Internauții s-au împărțit în două tabere. Unii spun că atâta timp cât nu s-a întâmplat nimic, nu este nimic grav, mai ales că din poză nu este clar dacă mașina se deplasează sau staționează. Alții, din contra, aduc acuzații grave la adresa șoferului și spun că ar trebui să rămână fără permis de conducere.

Deocamdată nu este clar dacă a fost sau nu anunțată poliția.

echipa.md



Citește mai departe

Rutiere

/FOTO/ Impact puternic în centrul capitalei: O mașină a fost proiectată într-un perete

Accident în capitală. Două mașini s-au tamponat violent, iar una dintre ele a fost proiectată într-un perete.

Accidentul s-a produs în jurul orei 16.00, la intersecția străzilor București-V.Alecsandri.

În impact au fost implicate două automobile de marca Toyota și Volvo. Deocamdată, nu sunt cunoscute circumstanțele în care s-a produs accidentul. Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru Jurnal.md că victime nu au fost înregistrate.



Citește mai departe

Rutiere

/VIDEO/ Detalii despre accidentul de la Comrat! Victima: „Poliția încearcă să mușamalizeze cazul”

Au apărut noi detalii despre tragicul accident care a avut loc cu implicarea unei mașini a poliției, în apropiere de localitatea Chirsova, din Comrat. Oamenii legii spun că cei doi se deplasau cu viteză excesivă. De cealaltă parte, bărbatul rănit susține că ambii circulau regulamentar și că agenții au oprit brusc în fața lor.

Motociclistul care a ajuns la spital susține că atât el, cat si tânărul care a decedat se deplasau regulamentar.

Eu mergeam primul și brusc, în față, poliția a conectat girofarul și a trecut pe banda noastră, eu m-am lovit primul în mașină și m-a aruncat la vreo 30 de metri, iar băiatul din urmă s-a lovit frontal și a murit.


Polițiștii încearcă să mușamalizeze cazul, ei nu erau cu girofarul pornit, trebuie să răspundă pentru moartea unui om. Noi nu am lovit cu pumnii nici într-o mașină”, a declarat Nicolae Lupașcu, unul din motocicliști.

Amintim că o persoană a decedat, iar alta a fost transportată în stare gravă la spital după ce o mașină a poliției de la Comrat s-a ciocnit cu două motociclete. Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23:16 în localitatea Chirsova din municipiul Comrat.


Poliția susține că echipajul ar fi fost sesizat precum că în localitatea, cinci motocicliști se deplasau cu viteză excesivă și loveau cu pumnii automobilele, iar girofarul era pornit.

În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei Honda a decedat la Spitalul raional Comrat, iar conducătorul motocicletei Yamaha a fost transportat la spital.


protv.md.


Citește mai departe

topul săptămânii