Rețele de socializare

Frontiera

Două moldovence, deportate din Israel, aveau vize false. Poliția de frontieră a pornit un proces penal.

În pașapoartele a două moldovence, deportate din Israel, polițiștii de frontieră au depistat vize falsificate. Descoperirea acestora a avut loc în această dimineață, pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Cu ruta aeriană ”Tel Aviv-Chișinău” au sosit în țară către ora 02:45 două cetățene ale Republicii Moldova de 47 și 50 de ani, care au fost deportate de autoritățile din Israel. În timpul verificării pașapoartelor, polițiștii de frontieră au observat mai multe semne de falsificare a vizelor israilitene aplicate în ambele documente. Cercetarea minuțioasă, cu ajutorul tehnicii din dotare, au confirmat suspiciunile de fals ale acestora.

În cadrul audierilor, moldovencele au declarat că în Israel au apelat la o conațională pentru a le ajuta să-și perfecte aceste vize. Despre faptul că sunt contrafăcute nu cunoșteau, deși presupuneau că ar fi fost ilegal obținute.

Polițiștii de frontieră din SPF Aeroportul Internațional Chișinău au pornit proces penal privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 362, al.2 Cod Penal al RM, conform căruia moldovencele riscă amenzi de la 550 la 950 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 5 ani.

Frontiera

Un tânăr moldovean, depistat la frontieră cu permisul de conducere falsificat

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au identificat în fluxul de călători un conațional care deținea un permis de conducere falsificat. Incidentul a fost consemnat ieri, 18 iunie a.c., pe sensul de ieșire din țară.

În jurul orei 16:00, pentru formalitățile de control al trecerii frontierei s-a apropiat un autoturism de model Mercedes, în calitate de pasager fiind legitimat un tânăr moldovean de 25 de ani. Deși pașaportul prezentat era în regulă, comportamentul agitat al tânărului, dar și declarațiile acestuia privind scopul călătoriei sale în afara țării au dat de bănuit angajatului Poliției de Frontieră. În context, persoana a fost supusă controlului suplimentar, fiindu-i solicitat de a prezenta toate actele ce le deține asupra sa. Ca urmare, acesta a înmânat la control și un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile române.

După cercetarea minuțioasă a documentului, polițiștii de frontieră au constatat că este falsificat. Ba mai mult, tânărul a recunoscut la audieri că știa despre contrafacerea actului. Acesta a relatat că acum doi ani, niște conaționali, stabiliți în Franța, i-au propus să activeze în calitate de șofer și tot ei l-au ajutat, contra sumei de 300 de euro, să intre în posesia permisului de conducere.

Conform procedurilor legale, permisul a fost ridicat și transmis spre expertiza tehnico-judiciară, iar pe numele cetățeanului moldovean s-a pornit un proces penal pe faptul săvârșirii infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false. Totodată, tânărul și-a întrerupt călătoria, luând decizia de a face cale întoarsă de la frontieră.

Citește mai departe

Frontiera

Infracțiuni la regimul juridic al circulației rutiere. la granița moldo-română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care au fost depistați încălcând regimul juridic al circulației rutiere.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere al Frontierei Galați-rutier – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean rus C.D., în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Rusia.

Întrucât, la controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motivând că nu îl are asupra sa, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit faptul că acesta nu avea dreptul de a conduce.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În acelaşi punct de trecere al frontierei, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Volvo şi o semiremorcă marca Schmitz, T.V., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că pentru a conduce ansamblul de vehicule în cauză este necesară categoria „E”, pe care şoferul nu o deține.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă de faptul că permisul de conducere valabil deţinut nu ii dădea dreptul să conducă ansamblul de vehicule în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Citește mai departe

Frontiera

Autoturism semnalat furat din Franţa, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat, pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca Citroen DS7 Crossback, an de fabricaţie 2018, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Franţa.

În data de 17 iunie a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din R. Moldova C. V., în vârstă de 28 de ani, la volanul unui autoturism marca Citroen DS7 Crossback, an de fabricaţie 2018, înmatriculat în Franţa.

În baza analizei de risc, existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind vehicul furat, semnalare introdusă de autoritățile din Franţa.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a preluat autoturismul la rugămintea proprietarului, un cetăţean francez, care l-a rugat să îl transporte în R. Moldova. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 167.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Citește mai departe

topul săptămânii