Rețele de socializare

Diaspora

/VIDEO/ Moldovean, condamnat în Italia pentru omor, reținut în Ucraina, după 17 ani de căutări

Un moldovean de 48 de ani, căutat în Italia, pentru omor, a fost reținut la granița dintre Moldova și Ucraina, după ce s-a aflat în căutare pe Interpol, timp de 17 ani. Bărbatul a fost arestat în Ucraina, în data de 12 mai, apoi, extrădat în Italia.

Presa din Italia scrie că totul a avut loc în anul 1999, în provincia Ascoli Piceno. Victima, un avocat italian, era căsătorit cu o moldoveancă, care a și comandat omorul propriului soț. Aceasta ar fi pus la cale crima, împreună cu amantul său, tot moldovean, și cu bărbatul reținut recent. Atunci, cei trei ar fi fost reținuți, însă, după ce a avut loc prima instanță, toți trei ar fi reușit să fugă în Ucraina. În 2006, soția avocatului, împreună cu amantul ei au fost reținuți și condamnați câte la 30 de ani de pușcărie.

După 17 ani de căutări, în data de doi iunie, și moldoveanul de 48 de ani a ajuns, din nou, pe mâna poliției din Italia, iar acum își așteaptă sentința. Acesta ar putea face până la 25 de ani de pușcărie.

echipa.md

Diaspora

Șapte moldovence, prostituate în Italia. Afacerea era condusă de iubita unui român, judecat pentru omorul unui moldovean de 26 de ani.

Șapte moldovence, dintre care una de 17 ani, ar fi prestat servicii sexuale în Italia, sub patronajul unei femeii de 33 de ani, tot din RM. Proxeneta s-a dovedit a fi iubita unui român, judecat în 2018 pentru omorul unui moldovean de 26 de ani, la o petrecere a burlacilor.

Fetele prestau serviciile sale în trei orășele mici, Fontane, Zero Branco și Zero Centre, toate aflate în apropiere de Treviso. Principala suspectă a ajuns în vizorul poliției din Italia după ce iubitul ei a fost judecat pentru omor. Presa din Italia scrie că femeia nu lucra nicărieri, însă conducea un Porsche Cayenne. Asta le-a dat de bănuit oamenilor legii.

Ulterior, o peioadă a fost monitorizată activitatea moldovencei. Aceasta avea doi complici, tot moldoveni, un bărbat de 51 de ani și un adolescent de 19 ani. S-a stabilit că dacă clienții veneau în apartamentele unde fetele prestau servicii, aceștia plăteau între 50 și 70 de euro, iar dacă fetele plecau acasă la clienți, aceștia trebuiau să plătească 200 de euro. Pe parcursul activității lor, fetele au reușit să obțină peste 200.000 de euro.

După mai multe investigații, carabinierii din Fontane au hotărât să o rețină pe moldoveancă și pe complicii ei, doar că, ajunși acasă la femeie, aceasta refuza categoric să deschidă ușa, așa că la fața locului au venit pompierii cu o autoscară și au urcat pe la balconul apartamentului. Ulterior, a fost reținut și complicele suspectei de 19 ani. Singurul care a reușit să scape a fost bărbatul de 51 de ani. Acum, acesta se află în libertate.

Acum, cei trei moldoveni, dar și fetele care prestau serviciile sexuale își așteaptă sentințele.

echipa.md

 

 

Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean beat criță a încercat să fure două sticle cu alcool dintr-un supermarket din Italia. Bărbatul a fost reținut.

A încercat să jefuiască un supermarket, dar a fost prins și reținut de poliție. S-a întâmpat în dara de 12 iunie, în orașul Parma din Italia.

Presa din Italia scrie că moldoveanul era beat criță atunci când a intrat în magazin. Acesta ar fi vrut să mai cumpere două sticle de alcool. casierul însă i-ar fi spus că nu-i poate vinde, deoarece moldoveanul era deja în stare avansată de ebrietate.

Enervat, bărbatul ar fi început să-l amenințe pe casier, iar ulterior, ar fi încercat să iasă din suăermarket cu tot cu sticlele cu alcool. Acesta a fost, însă, orit de paznici, care, ulterior, au chemat poliția.

echipa.md

Citește mai departe

Diaspora

Italia: Un moldovean de 59 de ani, înjunghiat de doi necunoscuți. Bărbatul a ajuns singur până la spital, apoi, a chemat poliția.

Un moldovean de 59 de ani, stabilit de mai mulți ani în Italia, a fost înjunghiat în picior de doi necunoscuți. Totul s-a întâmplat în data de 16 iunie, în localitatea Pagani din regiunea Napoli, Italia.

Presa din italia scrie că, din fericrei, incidentul s-a produs chiar lângă spitalul Loreto Mare. Acesta a reușit să ajungă singur până la spital și să ceară ajutor. Ulterior, a chemat poliția și a declarat că a fost atacat de doi necunoscuți, fără vreun motiv.

Acum, forțele de ordine din Italia caută suspecții.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii