Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Patru bărbați, între care și un polițist, reținuți pentru contrabandă în valoare de 5.000.000 de lei

Patru bărbați, printre care și un polițist, au fost reținuți, suspectați de contrbandă cu mărfuri de milioane de lei. Potrivit forțelor de ordine, suspecții, cu vârste cuprinse între 36 și 49 de ani, cumpărau mărfurile din Ucraina și le aduceau în țară ilegal, prin regiunea transnistreană.

Printre suspecți ar fi implicat și polițist de Inspectoratul de Poliție Bender, care era responsabil de escortarea autoturismelor folosite pentru transportarea contrabandei. Toți patru au fost reținuți în flagrant chiar în momentul când descărcau mărfurile într-un depozit de la periferia municipiului Chișinău.

Acolo, ofițerii PCCOCS și inspectorii vamali, au depsitat mărfuri în valoare de peste 5 milioane de lei. Imediat după reținerea suspecților, organele de cercetare, au descins și în alte locații din Capitală, precum domicilii, depozite și magazine. Astfel, oamenii legii au mai găsit loturi impunătoare de sisteme audio și video, cabluri de interconectare, piese auto, haine, echipamente de pescuit, aparate de tuns etc. Totodată, au fost indisponibilizate și autoturismele folosite pentru transportarea mărfurilor de contrabandă. Potrivit anchetei, mărfurile erau procurate din orașele Odesa și Harkov, după care – introduse în țară prin regiunea transnistreană.

Aici și intervenea rolul polițistlui, care avea misiunea de a inspecta traseele și de a semnala despre eventuale filtre de control. Activitatea grupării a fost documentată pe parcursul a trei luni.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de detenție. Cercetările pe caz continuă.

echipa.md

Ediție TV

/VIDEO/ Pescuit cu final tragic

Pescuit cu final tragic, la Drochia. Un bărbat a fost electrocutat în timp ce încerca să arunce undița în apă.

Potrivit ofițerului de presă de la IP Drochia, Ina Moscaliuc, polția a fost alertată azi dimineața, la ora 05.00, precum că un bărbat în vîrstă de 36 de ani, locuitor al satului Chetrosu,  Drochia a plecat la pescuit împreună cu nepotul său în vîrsă de 18 ani, la bazinul acvatic situat în extravilanul din sat. Nicoreni, Drochia.

În timp ce bărbatul arunca sculele în bazinul acvatic, din neatenție a atins cu cîrligul undeței firele de electricitate de înaltă tensiune, în urma acestui fapt bărbatul a fost electrocutat și a decedat pe loc.

La moment se petrec măsuri de ivestigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor pe cazul dat.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-au luat mașină din bani furați

Au spart o casă și au furat bunuri de jumătate de milion de lei, ulterior au vândut tot ce au furat, iar din banii obținuți și-au cumpărat o mașină și o motocicletă. Este isprava a doi adolescenți, de 18 și, respectiv, 19 ani, din raionul Hâncești.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în data de 25 mai, pe strada Ialoveni din sectorul Centru al capitalei. Cei doi ar fi spart geamul locuinței, atunci când proprietara era plecată, și au intrat în casă. Ulterior, ar fi furat 46.000 lei, 14 000 euro, un telefon mobil, o tabletă, un ceas de firmă, dar și mai multe bijuterii din aur și argint, în valoare totală de peste 450.000 de lei. Când a venit acasă și a văzut că-I lipsesc toate lucrurile de preț, proprietara a chemat poliția. Forțele de ordine au ridicat filmările de pe o cameră video, care i-a surprins pe cei doi suspecți.

La scurt timp, cei doi au fost reținuți de ofițerii de la FULGER, în apartamentul pe care-l închiriau. Acasă la suspecți au fost depistate doar o parte din bunurile furate. Întrebați unde sunt restul banilor și lucrurilor, cei doi ar fi declarat că și-au cumpărat o mașină, dar și o motocicletă. Acum adolescenții au fost arestați pentru 30 de zile și sunt cercetați penal pentru furt.

Dacă vina lor va fi dovedită, riscă până la 12 ani de pușcărie.

echipa.md

Citește mai departe

Economice

/FOTO/ Un şef de secţie de la ,, Sfînta Treime” şi încă un medic, reţinuţi pentru MITĂ. Aproape jumătate de MILION de lei, ridicaţi de la ei din cabinete.

Un șef de secție și un subaltern al acestuia de la spitalul „Sfanta Treime” din Chișinau riscă să stea 10 ani după gratii, dupa ce ofițerii CNA au ridicat aproape jumatate de milion de lei.

Aceștia efectuau operații chirurgicale, inclusiv pacienților asigurati, și cereau bani pentru serviciile medicale. Potrivit procurorilor, suspecții împreună cu alţi medici, în perioada lunilor martie – iunie, ar fi pretins sume mari de bani în schimbul unei operații. Ei cereau până la 7 000 lei de la fiecare pacient care urma să fie operat. În urma perchiziţiilor, ofiţerii CNA, au găsit în biroul de serviciu şi la domiciliul medicilor peste 155 de mii de lei, 2 000 de ruble, 8 500 de lire sterline şi 3 000 de dolari, echivaleul a circa jumătate de million de lei.

Aceștia au fost reținuți și se află în detenție la CNA pentru 72 de ore. Pe cazul dat a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ambii medici, riscă până la 10 ani de pușcărie, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Suspecții nu-și recunosc vina și pledează nevinovat.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii