Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii de la Perchezițiile de Consulatul RM în Odesa

Operaţiunea a avut loc drept urmare a unei bănuieli rezonabile, precum că un grup de persoane, format din cetățeni străini și funcționari publici din cadrul a diverse instituţii de stat, ar fi specializat în favorizarea intrării și legalizării în Republica Moldova a persoanelor originare din țări cu risc terorist sporit.

Publicat

În cadrul măsurilor procesual – penale, desfășurate de ofiţerii de informaţii şi procurorii anticorupţie, la începutul lunii februarie 2019, au fost reţinuţi trei cetățeni străini, originari din Siria și Egipt. În cadrul audierilor, învinuiții şi-au recunoscut integral vina, făcând declarații amănunțite.

Din spusele acestora, exista o schemă corupțională bine pusă la punct, în ceea ce privește obținerea vizelor de intrare în Republica Moldova de tip „D” (de lungă ședere și multiple intrări) prin intermediul Consulatului Republicii Moldova din or. Odesa, Ucraina și cu implicarea unui ofițer al Biroului de Migrație și Azil al MAI al RM, cât și a unei persoane care se autodeclara consilier al unor funcţionari de demnitate publică.
Ulterior, drept urmare a probatoriului acumulat, la data de 19.02.2019, atât pretinsul consilier, cât și ofițerul BMA au fost reținuți, recunoscându-şi integral vina. Ambii învinuiți au depus declarații privind implicarea consulului Republicii Moldova din or. Odesa, Ucraina în schema de favorizare a intrării, legalizării şi a șederii străinilor pe teritoriul național.

De menționat că pentru legalizarea în Republica Moldova a unui cetăţean străin, sumele estorcate de membrii grupării variau între 1000-3000 de euro, care erau împărţite în dependenţă de gradul de implicare.
Cetăţenii străini implicaţi în schema infracţională riscă pedeapsă penală conform art. 326 alin. 1’(prim) care prevede amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.
Funcţionarii publici şi ofiţerul BMA riscă închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.


Amintim că procurorii anticorupție în comun cu ofițerii CNA și Serviciul de Informații și Securitate a RM, au descins, astăzi, în incinta Consulatului RM din Odesa.
Conform materialelor cauzei penale, în data de 6 aprilie 2018, Consulul RM din Odesa ar fi eliberat unui cetățean de origine arabă, viză de lungă ședere pe un termen de 60 de zile, contrar prevederilor legii. În schimbul serviciilor, bănuitul ar fi pretins și primit sume bănesti în mai multe tranșe.
Fiind audiat, bănuitul nu și-a recunoscut vina.

Pe numele său a fost pornită o cauză penală pe faptul coruperii pasive conform art. 324 alin. (4) Cod Penal.
La moment în privința bănuitului a fost aplicată măsura de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile.
Dacă acesta va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

echipa.md


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii