Rețele de socializare

Moldova

Business după gratii // Un deținut de la Lipcani s-a apucat să facă bani cu un pian

Un deţinut al Penitenciarului din Lipcani a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare pentru o escrocherie comisă în timp ce-şi executa pedeapsa pentru o serie de răpiri de automobile. Deținutul ar fi cumpărat un pian electronic de la bărbat din Cricova fără însă a achita banii. Victima şi-a dat seama că fusese păcălită abia peste câteva zile, când a avut surpriza să constate că instrumentul pe care tocmai îl „vânduse” era scos deja la vânzare de proaspătul „cumpărător”.

Publicat

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, cazul a avut loc în luna martie 2018. Cu anii de detenție în plus, deţinutul va achita victimei şi un prejudiciu moral şi material de 5 mii de lei.

„Potrivit actului de inculpare, deţinutul Penitenciarului din Lipcani s-a recomandat la telefon ca fiind interesat de a procura pianul electronic pe care un locuitor al orăşelului Cricova îl vindea pe un site de publicitate. Convenind asupra preţului, cei doi au stabilit detaliile remiterii banilor. În concret, victima urma să expedieze instrumentul muzical la Briceni, iar „cumpărătorul”, la rândul său, să-i transmită, pe aceeaşi cale, suma de 7700 de lei. Astfel, conform înţelegerii dintre cei doi, instrumentul muzical a ajuns la Briceni, unde marfa a fost preluată de un taximetrist şi transportată acasă la rudele deţinutului. Banii însă aşa şi nu au ajuns la victimă, iar la apeluri „cumpărătorul” nu mai răspundea”, scrie în comuncat.

Ulterior, victima şi-a dat seama că fusese păcălită abia peste câteva zile, când a avut surpriza să constate că instrumentul pe care tocmai îl „vânduse”, era scos deja la vânzare de proaspătul „cumpărător”. Acesta s-a adresat oamenilor legii, care l-au identificat pe „cumpărătorul”, iar instrumentul muzical a fost restituit proprietarului.


Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

deschide.md


Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Moldova

Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută

Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.

Publicat

S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.

La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.



Citește mai departe

Moldova

Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.

Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.


În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.


Citește mai departe

topul săptămânii