Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Bărbat lovit pe zebră de mașina poliției

Un polițist de la IP Telenești s-a ales cu anchetă internă, după ce a lovit cu mașina un pieton chiar pe zebră. Totul s-a întâmplat în dimineața de 13 martie, în jurul orei 11.00, pe Strada Decebal din orașul Bălți.

Victima, un bărbat de 64 de ani a fost lovit în plin de o mașină a poliției pe trecerea de pietoni. Imaginile de la locul accidentului au fost plasate pe o rețea de socializare.

Autoarea postării a scris că după incident, bărbatul a fost urcat de către polițiști în mașina lor, după care au plecat de la fața locului. Ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov a declarat că polițiștii l-ar fi dus pe bărbatul accidentat la spital. Acesta însă nu s-a ales cu răni grave și a refuzat spitalizarea. Echipajul de poliție care ar fi provocat accidentul aparține IP Telenești.

Potrivit forțelor de ordine, pe lângă ancheta de serviciu, polițistul de la volanul mașinii MAI va fi sancționat și pentru producerea accidentului rutier, în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victima.

echipa.md

Ediție TV

/VIDEO/ Cruzime fără margini, la Cimișlia

Caz șocant la Cimișlia.  Un tânăr din Cicur-Mingir a fost snopit în bătaie de amicii săi. Atenție, urmează imagini care pot afecta emoțional.

Pe internet au apărut imagini video în care se vede cum băiat de 19 ani este plin de sânge și abia se ține pe picioare după ce ar fi fost bătut cu pumnii și picioarele. Poliția s-a autosesizat după ce pe internet au apărut imaginile video. În imaginile se vede că un grup de minori și tineri se contrează cine a tras și cine nu în băiatul de 19 ani.

Incidentul a avut loc în seara de14 martie, în jurul orei 23.00. Potrivit, oamenilor legii, tânărul de 19 ani din localitatea Cicur-Mingir, aflându-se în ospeție la un amic, de 15 ani, împreună cu alți doi minori, de 15 și 16 ar fi băut împreună băuturi alcoolice. La un moment dat între victimă și unul dintre prieteni, s-ar fi iscat un conflict care a degenerat în bătaie, unde s-au implicat și ceilalți tineri.

MARIANA BEȚIVU, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI:

În acest sens, victima a scris o cerere la Poliție. Suspecții au fost audiați, iar victima a fost îndreptată la expertiza medico legală. Conform actului de examinare medico-legală, victimei i-au fost pricinuite leziuni corporale precum echimoze și excoriații multiple pe față și spate care se califică ca leziuni corporale ușoare. 

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru a examina toate circumstanțele cazului.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Descinderi la Vamă

Percheziţii în mai multe posturi vamale. CNA şi procurorii au descins la posturile vamale Sculeni (Ungheni) şi la sediul central al Serviciului vamal.

imagine simbol
Contactată telefonic, purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi  a confirmat că, în prezent, se fac acţiuni de urmărire penală în mai multe dosare de corupţie.
La această oră, sunt deja șase persoane reţinute, printre care un şef de la Serviciul vamal, trei inspectori din cadrul postului vamal Sculeni și doi intermediari.

Cu mai multe detalii revenim după finalizarea operațiunii…

echipa.md

 

 

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Proteste la vama Leușeni

Proteste în plină noapte, la postul vamal Leușeni. Mai mulți transportatori au blocat punctul de intrare în Republica Moldova. Asta după ce, angajații ANTA, împreună cu polițiștii de frontieră și angajații Fiscului au organizat, în data de 17 martie, mai multe verificări în punctele vamale din țară.

Un internaut a făcut o postare pe internet în care a relatat că, în jurul orei 03.00 noaptea, mai mulți transportatori au protestat la vama Leușeni. Potrivit lui, în așa mod, șoferii s-au răzbunat pe faptul că le-au fost scoase plăcuțele de înmatriculare, după părerea lor, fără motiv. Pe de altă parte, responsabilii de la poliția de frontieră au declarat că transporatatorii au fost sancționați pentru că ar fi încălcat regulile de transport de călători sau mărfuri.

Potrivit forțelor de ordine, în total, în urma verificărilor la posturile vamale Sculeni, Leușeni și Costești – 17 șoferi au fost amendați cu până la 12 mii 500 de lei.

Totodată, le-au fost ridicate plăcuțele de de înmatriculare pe un termen de 6 luni.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii