Rețele de socializare

Moldova

Zeci de producători agrigoli, amăgiți de MILIOANE de lei. Aceștia semnau contracte, însă nu primeau nici un ban pentru produsele pe care le vindeau.

Astfel din luna octombrie 2018 până în luna ianuarie 2019, ofițerii Direcției combaterea crimelor grave și a Direcției  pentru combatere a crimei organizate INI în conlucrare cu colegii Direcției generale urmărire penală a IGP și  procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au documentat acțiunile ilegale ale suspecților care, prin intermediul întreprinderilor fondate de ei, și anume: SRL ”Cereale-LVN”, SRL ”LIG-SI AGRO”, SRL ”PLATINUM AGROTRANS”, au indus în eroare zeci de producători agricoli autohtoni, determinîndu-i să încheie mai multe contracte de vânzare-cumpărare a cerealelor, fără a avea intenția de a-și respecta obligațiile asumate.

Publicat

În urma acțiunilor infracționale, suspecții au însușit diverse produse agricole (rapiță, floarea soarelui și grîu furajer), pe care ulterior le-au realizat, cauzînd victimelor daune materiale în sumă totală de peste 7 milioane lei.

În cadrul cauzei penale gestionate, au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, stabilindu-se că învinuiții, intrând în posesia produselor cerealiere, au identificat mai mulți cumpărători, cărora, într-o perioadă scurtă de timp, le-au realizat produsele agricole, încasând mijloace financiare.

Sumele obținute din revânzări făptuitorii le-au folosit în interes personal, procurând tehnică agricolă, autoturisme de lux, iar o parte din mijloacele financiare a fost investită în construcția unor edificii sau transferată pe conturile bancare ale întreprinderilor înregistrate pe numele persoanelor interpuse.


Ca rezultat al acţiunilor procesuale efectuate, făptuitorii au fost reţinuţi și ulterior, la demersul procurorilor, arestați preventiv pe un termen de 30 de zile.

Dacă li se va demonstra vinovăția, învinuiții riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 8 la 15 ani.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor faptelor investigate, recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, dar şi în scopul verificării implicării făptuitorilor în săvîrşirea altor infracţiuni similare.


În context, persoanele prejudiciate prin activitățile infracționale ale suspecților sunt îndemnate să se adreseze Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 73) sau Direcției generale urmărire penală a IGP (mun. Chișinău, str. Columna, 130).

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul ofițerilor de la BPDS „Fulger”.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii