Rețele de socializare

Diaspora

O femeie din RM a decedat, iar un bărbat, tot moldovean, este grav rănit în urma unui accident în România

Una dintre victimele accidentului produs marţi, pe DN 1, între localităţile Şercaia şi Perşani, o femeie de 38 de ani, a decedat, după aplicarea manevrelor de resuscitare timp de mai bine de 45 de minute, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

”Din păcate, femeia a fost declarată decedată după aplicarea manevrelor de resuscitare mai bine de 45 de minute. A doua victimă, un bărbat de 46 de ani aflat în acelaşi autoturism, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi o fractură la membru inferior drept, fiind internat la spital”, a afirmat Ciprian Sfreja.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan, accidentul s-a produs într-o curbă periculoasă la dreapta, marcată şi semnalizată corespunzător, în condiţiile unui carosabil uscat.

”În această dimineaţă, în jurul orelor 10,00, un bărbat în vârstă de 46 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, a condus un auto marca Toyota pe DN 1, dinspre Braşov spre Făgăraş, iar la km 216+900 m, într-o curbă periculoasă la dreapta, marcată şi semnalizată corespunzător, în condiţiile unui carosabil uscat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sens opus şi a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat de 31 de ani din Sibiu. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane pasager în auto şi vătămarea corporală a şoferului autoturismului, ambii cetăţeni ai Republicii Moldova. Nu ştim gradul de rudenie, dar ambii au acelaşi nume. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, potrivit sursei citate.

Traficul pe DN1, în zona accidentului s-a desfăşurat alternativ, pe un singur sens până la finalizarea cercetărilor şi acordarea îngrijirilor medicale.

agerpres.ro

Diaspora

Un tânăr din RM, stabilit în Israel, se zbate între viață și moarte. Este victima unui atentat terorist.

Alexandr Dvorovschii este un moldovean stabilit în Israel. Acesta se zbate între viață și moarte fiind victima unui atac terorist ce a avut loc ieri, în Ariel, Israel. Tânărul era angajat al armatei israelieni, iar în momentul de față se află la spital în stare gravă.

Alexandru s-a repatriat în Israel din Moldova după fratele său. În scurt timp, în Israel s-a mutat întreaga sa familie, scrie vesti.co.il Împreună cu familia sa, Alexandru trăiește în orașul Nazrat-Ilit din nordul țării.

În momentul de față acesta se află în spitalul Beilinson. I-a fost făcută o operație, după care a fost mutat la terapie intensivă. Medicii fac tot ce pot pentru a îi salva viața.

Amintim că în teractul de la Ariel a murit un tânăr de 19 ani, care avea greadul de sergent superior în armata israelită.

telegraph.md

Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Un moldovean, judecat în Rusia pentru furtul unui bancomat

Un bărbat din Taraclia este judecat în Rusia pentru furtul unui bancomat în care erau 1,8 milioane de ruble rusești. Infracțiunea a fost comisă în decembrie 2013.

În decembrie 2013, moldoveanul, împreună cu șase complici, a spart ușa magazinului și a furat un bancomat care avea aproximativ 1,8 milioane de ruble. Cazul a avut loc într-un sat din Mordovia, transmite Știri.md.

Potrivit Ministerului de Interne moldoveanul a fost mult timp ascuns. El și-a schimbat numele și a reușit să comită alte 40 de crime pe teritoriul Rusiei.

Următoarea ședință de judecată în acest caz va avea loc la sfârțitul lunii martie.

Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Imagini video cu momentul în care un moldovean a încercat să se SINUCIDĂ într-o sală de judecată din Ucraina

Caz șocant în Ucraina. Un moldovean și-a tăiat burta cu un cutit în sala de judecată. Barbatul care era cercetat pentru tentativă de omor și jaf ar fi încercat să-și pună capăt zilelor.

Totul s-a întâmplat într-o sală de judecată din Ucraina. Potrivit Lb.ua, inculpatul a recurs la acest gest pentru a întrerupe ședința de judecată, la care urma să i se prelungească mandatul de arestare. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Din fericire, nu s-a ales cu leziuni grave. În dosar mai sunt alți trei suspecți.

Acestora le-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă până pe data de 11 mai 2019, informeaza aceeasi sursa.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii