Rețele de socializare

Frontiera

Moldovenii de pretutindeni se grăbesc să ajungă acasă. În ajunul Crăciunului de stil vechi a fost semnalat un flux de circa 52 mii traversări persoane

În decursul săptămânii precedente, 52 de cetățeni străini, dar și 61 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În perioada 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 61 de evenimente, cu documentarea a 74 de persoane, care au încălcat legislația frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează: – 18 încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 20 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
– trei tentative de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 116 consemne, dintre care șase pe INTERPOL, iar 110 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 29 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 100 200 și încasarea amenzilor de 18 100 lei.

Polițiștii de frontieră au avut 12 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 316 238 traversări, dintre care un număr mai mare – 171 895 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Cea mai aglomerată zi a fost joi, 3 ianuarie 2019, înregistrate valori de 58 325 traversări persoane.

În ajunul Crăciunului de stil vechi, 6 ianuarie 2019, a fost semnalat un flux de 51 819 traversări persoane. Din totalul de traversări un număr mai mare a fost pe sensul de intrare în țară – 26 026 traversări, cât și înregistrate mai multe treceri ale cetățenilor moldoveni – 29 889 traversări.

!!! Punctul de trecere comun ”Palanca” și-a reluat activitatea, fiind permisă traversarea frontierei a vehiculelor cu masa de până la 3,5 tone și cu capacitatea de până la 22 de locuri, precum și a mărfurilor care nu sunt supuse controlului veterinar și fito-sanitar.
La fel, prin punctul de trecere a frontierei ”Unguri-Bronnița” (internațional) se permite traversarea mijloacelor de transport, a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone. Punctul de trecere se află la ieșirea din satul Unguri, pe malul râului Nistru, la o distanță de aproximativ 11 km de punctul de trecere Otaci-Moghiliov-Podolsk.
Totodată, deplasarea prin punctul de trecere „Otaci-Moghilev-Podolsk” este îngreunată din cauza unor lucrări de reparație lansate pe partea ucraineană.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
– verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
– tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniță, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
– în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
– manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Frontiera

/FOTO/ La pescuit fără actele necesare și cu unelte pescărești interzise

În urma valorificării unei informații cu caracter operativ, polițiștii de frontieră au reținut două persoane aflate la pescuit pe malul lacului de acumulare Costești-Stânca. Bărbații au neglijat atât regulile de aflare în zona de frontieră cât și au acțiunat ilicit utilizând unelte pescărești interzise.

În dimineața zilei de ieri, 24 martie curent, patrula Poliției de Frontieră aflată în misiune de serviciu pe direcția Duruitoarea Nouă – Popoaia au observat doi tineri care scoteau din apă o plasă utilizată pentru prinderea peștelui. Aceștia dețineau o barcă gonflabilă, iar plasa din monofilament avea o lungime de 100 m în care era prins 2,5 kg de pește.
Audiați, tinerii în vârstă de 34 și respectiv 20 de ani au comunicat că sunt locuitori ai satului Vărătic, raionul Rîșcani, scopul lor fiind de a prinde pește pentru consum personal.

În consecință, uneltele au fost ridicate și amlasate în camera de păstrare a corpurilor delicte la SPF Cuconeștii Noi. Polițiștii de frontieră au întocmit proces contravențional pe art. 332 al. (1) prin care bărbații vor achita o amendă de 12 u.c. pentru aflarea fără permis în zona de frontieră, iar pentru pescuit ilicit aceștia riscă o altă amendă contavențională conform art. 114 al. (1).
În prezent se desfășoară acțiuni suplimentare prin carese urmărește elucidarea obiectivă a cazului dat.

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO//FOTO/ Țigări de contrabandă, confiscate la vamă

Trei tentative de trafic ilicit cu produse din tutun au fost prevenite de vameși. În total, au fost depistate 25 de mii 400 de țigări nedeclarate, de diverse mărci.

Iar în două dintre cazuri, au fost reținute și vehiculele folosite la săvârșirea încălcărilor. Primul caz s-a înregistrat la Sculeni, după ce câinele de serviciu al Vămii a reacționat la autoturismul unui moldovean, care intenționa să iasă din țară. În urma controlului, în podeaua vehiculului au fost depistate 9 mii 800 de țigări.

Un alt lot impunător de produse din tutun nedeclarate a fost reținut la Leușeni. În acest caz, este vorba despre 11 mii 400 de țigări, care au fost găsite de vameși în rezervorul pentru combustibil al unui autoturism, condus tot de un moldovean. Și în acest caz, vameșii au avut suportul echipelor canine.  Cea de-a treia tentativă s-a înregistrat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Vameșii au găsit 4 mii 200 de țigări în valiza unui pasager care pleca la Dublin, în timpul scanării bagajelor.

Conform procedurii, țigările au fost reținute, iar persoanei care le-a tăinuit de la control s-a ales cu o amendă de 3 250 de lei.

echipa.md

Citește mai departe

Frontiera

Documente false, ascunse pe corp, descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse, lipite pe piciorul unui cetăţean moldovean, două cărţi de identitate şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor române, care erau false.

În data de 20 martie a.c., în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, cu destinaţia Germania, cetățeanul moldovean S.V., în vârstă de 50 de ani.

La controlul de frontieră au fost descoperite ascunse pe piciorul drept al cetăţeanului moldovean, sub îmbrăcăminte, lipite cu o bandă izolatoare, deasupra genunchiului, două cărţi de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Cu privire la cele constatate, S.V. a declarat că a procurat documentele în schimbul sumei de 950 de euro, având intenţia de a le folosi pe teritoriul Germaniei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Citește mai departe

topul săptămânii