Rețele de socializare

Diaspora

Un moldovean, prins fără acte în Italia, s-a dat în spectacol într-un inspectorat de carabinieri. Acesta urmează a fi expulzat

Un moldovean a fost prins în fără acte, în orașul Brescia din nordul Italiei. Acesta a fost dus la un inspectorat de carabinieri pentru a i se stabili identitatea, dar conaționalul nostru s-a dat în spectacol. 

Potrivit Ilgiornale.it, bărbatul a fost oprit de carabinieri pentru un control de rutină, dar, din motiv că acesta nu avea actele cu el, bărbatul a fost dus la un inspectorat din localitatea Verolanuova, pentru a i se stabili identitatea.

Săturat să tot aștepte până i-a veni rândul să fie audiat, moldoveanul a făcut o adevărată scenă în sala de așteptare, distrugând geamuri și alte bunuri din încăpere.

Bărbatul a fost reținut temporar și urmează a fi expulzat de pe teritoriul Italiei, mai scrie sursa citată.

tv8.md

Diaspora

Șapte moldovence, prostituate în Italia. Afacerea era condusă de iubita unui român, judecat pentru omorul unui moldovean de 26 de ani.

Șapte moldovence, dintre care una de 17 ani, ar fi prestat servicii sexuale în Italia, sub patronajul unei femeii de 33 de ani, tot din RM. Proxeneta s-a dovedit a fi iubita unui român, judecat în 2018 pentru omorul unui moldovean de 26 de ani, la o petrecere a burlacilor.

Fetele prestau serviciile sale în trei orășele mici, Fontane, Zero Branco și Zero Centre, toate aflate în apropiere de Treviso. Principala suspectă a ajuns în vizorul poliției din Italia după ce iubitul ei a fost judecat pentru omor. Presa din Italia scrie că femeia nu lucra nicărieri, însă conducea un Porsche Cayenne. Asta le-a dat de bănuit oamenilor legii.

Ulterior, o peioadă a fost monitorizată activitatea moldovencei. Aceasta avea doi complici, tot moldoveni, un bărbat de 51 de ani și un adolescent de 19 ani. S-a stabilit că dacă clienții veneau în apartamentele unde fetele prestau servicii, aceștia plăteau între 50 și 70 de euro, iar dacă fetele plecau acasă la clienți, aceștia trebuiau să plătească 200 de euro. Pe parcursul activității lor, fetele au reușit să obțină peste 200.000 de euro.

După mai multe investigații, carabinierii din Fontane au hotărât să o rețină pe moldoveancă și pe complicii ei, doar că, ajunși acasă la femeie, aceasta refuza categoric să deschidă ușa, așa că la fața locului au venit pompierii cu o autoscară și au urcat pe la balconul apartamentului. Ulterior, a fost reținut și complicele suspectei de 19 ani. Singurul care a reușit să scape a fost bărbatul de 51 de ani. Acum, acesta se află în libertate.

Acum, cei trei moldoveni, dar și fetele care prestau serviciile sexuale își așteaptă sentințele.

echipa.md

 

 

Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean beat criță a încercat să fure două sticle cu alcool dintr-un supermarket din Italia. Bărbatul a fost reținut.

A încercat să jefuiască un supermarket, dar a fost prins și reținut de poliție. S-a întâmpat în dara de 12 iunie, în orașul Parma din Italia.

Presa din Italia scrie că moldoveanul era beat criță atunci când a intrat în magazin. Acesta ar fi vrut să mai cumpere două sticle de alcool. casierul însă i-ar fi spus că nu-i poate vinde, deoarece moldoveanul era deja în stare avansată de ebrietate.

Enervat, bărbatul ar fi început să-l amenințe pe casier, iar ulterior, ar fi încercat să iasă din suăermarket cu tot cu sticlele cu alcool. Acesta a fost, însă, orit de paznici, care, ulterior, au chemat poliția.

echipa.md

Citește mai departe

Diaspora

Italia: Un moldovean de 59 de ani, înjunghiat de doi necunoscuți. Bărbatul a ajuns singur până la spital, apoi, a chemat poliția.

Un moldovean de 59 de ani, stabilit de mai mulți ani în Italia, a fost înjunghiat în picior de doi necunoscuți. Totul s-a întâmplat în data de 16 iunie, în localitatea Pagani din regiunea Napoli, Italia.

Presa din italia scrie că, din fericrei, incidentul s-a produs chiar lângă spitalul Loreto Mare. Acesta a reușit să ajungă singur până la spital și să ceară ajutor. Ulterior, a chemat poliția și a declarat că a fost atacat de doi necunoscuți, fără vreun motiv.

Acum, forțele de ordine din Italia caută suspecții.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii